You are here:

"În aceste condiţii e bine că am luat un punct". Andrea Mandorlini anunţă apariţia celui mai tare transfer după CFR Cluj - Universitatea Craiova, 1-1

"În aceste condiţii e bine că am luat un punct". Andrea Mandorlini anunţă apariţia celui mai tare transfer după CFR Cluj - Universitatea Craiova, 1-1

CFR Cluj

Comentarii

Antrenorul lui CFR Cluj, Andrea Mandorlini, a recunoscut că se mulţumeşte şi cu un punct după meciul spectaculos cu Universitatea Craiova, din Gruia.

Andrea Mandorlini a acceptat rezultatul meciului CFR Cluj - Universitatea Craiova şi se pregăteşte pentru Adana

CFR Cluj a terminat la egalitate duminică, pe teren propriu, scor 1-1, cu formaţia Universitatea Craiova, într-un meci contând pentru etapa a treia din Superligă.

Craiovenii au deschis scorul la Cluj, Alexandru Creţu, în minutul 10, după o pasă a lui Alexandru Mitriţă. Gazdele au echilibrat partida, după startul dominat de olteni, şi au marcat golul egalizator în minutul 39. Yeboah a marcat, din pasa lui Tachtsidis.

Mandorlini a recunoscut că în condiţiile schimbului de linii din echipă un punct e mulţumitor. De asemenea, antrenorul aşteaptă apariţia pe teren a lui Konoplyanka, care se antrenează deja alături de CFR Cluj, după ce a semnat. 

"Suntem mulţumiţi, pentru că era o partidă dificilă. A trebuit să schimb mai mulţi jucători, din punct de vedere fizic. Sunt mulţumit, trebuie să felicit întreaga echipă, că după trei zile să jucăm o partidă complicată nu e uşor. Am avut şi noi ocazii, şi ei, oricine putea câştiga. În aceste condiţii e bine că am luat un punct. 

Am avut multe ocazii de gol, aveam nevoie de luciditate, dar sunt jucători care n-au jucat mult şi au făcut-o bine. Sunt mulţumit de fundaşi, dar şi cu un punct suntem mulţumiţi. Puteam câştiga, dar am ieşit bine şi aşa. 

Konoplyanka se antrenează ciu noi, va fi mai bine de la meci la meci. Trebuie să încercăm să-i recuperăm pe jucători şi de mâine pregătim meciul cu Adana. Cred că va fi infernal acolo, va fi foarte cald şi pregătim acel meci (n.r. - manşa secundă a turului al doilea preliminar Conference League, care porneşte de la 1-1)", a declarat Andrea Mandorlini, după CFR Cluj - Universitatea Craiova, 1-1, în Superliga. 

FCSB e liderul Superligii, cu 9 puncte, CFR Cluj e pe locul secund, cu 7 puncte, iar Universitatea Craiova e pe locul al şaselea, cu 5 puncte.

Afla mai multe despre: andrea mandorlinicfr cluj universitatea craiova superliga 

viewscnt
Articole similare