You are here:

”În cinci meciuri ne-am dat cinci autogoluri. Este un restart pentru noi”. Ce a declarat Liviu Ciobotariu după ce FC Voluntari a bifat a doua victorie consecutivă

”În cinci meciuri ne-am dat cinci autogoluri. Este un restart pentru noi”. Ce a declarat Liviu Ciobotariu după ce FC Voluntari a bifat a doua victorie consecutivă

Superliga

Comentarii

FC Voluntari s-a impus pe terenul lui CS Mioveni, scor 3-0 şi pare că a depăşit perioada neagră în care a înregistrat cinci eşecuri consecutive.

Tehnicianul ilfovenilor şi-a lăudat jucătorii, şi nu pune pe schimbarea lui Damaşcan pe seama ratărilor basarabeanului. De asemenea, Ciobotariu a recunoscut că a avut partea sa de vină pentru perioada nefastă prin care a trecut echipa sa.

”Damaşcan ne-a ajutat foarte mult, cu toate că este doar împrumutat la noi”

”Nu pot să anticipez înainte de meci rezultatul final. Pregătim toate jocurile la victorie. Vreau să îmi felicit echipa. Am legat două victorii consecutive. Sunt bucuros de faptul că nu am primit gol de două partide. Am fost bine organizaţi, am reuşit să marcăm trei goluri. A fost misiune îndeplinită pentru noi, însă drumul este lung. 

Va trebui să mai acumulăm puncte pentru că, în play-out va fi o luptă foarte strânsă. Am avut o perioadă foarte dificilă, am avut cinci înfrângeri. Mă bucur că la meciul cu Craiova am depăşit acel moment de criză. Sunt mulţumit de joc, de echipă. Felicit jucătorii pentru efortul depus, dar drumul este lung şi mai avem multe meciuri de disputat.

Am schimbat relativ repede. Adversarii au avut 5-10 minute în care ne-au presat şi atunci am trecut la sistemul 3-5-2, şi am reuşit să mai marcăm două goluri. Era normal să rişte (n.r - CS Mioveni) şi i-am surprins prin schimbarea sistemului în timpul jocului. Nu l-am schimbat pe Damaşcan din cauza ratărilor. A fost o strategie de-a mea.

Am vrut să joc cu Nemec şi cu un jucător de viteză. Mă aşteptam la mai mult de la el, dar este un jucător de mare calitate, care ne-a ajutat foarte mult, cu toate că este imprumutat la noi. Şi-a adus aportul foarte mult la victoriile pe care le-am obţinut. Viaţa unui fotbalist are şi urcuşuri şi coborâşuri. Putea să aibă mai multe realizaări, dar sunt mulţumit de randamentul lui.

N-ar fi corect să vorbesc doar despre cei care au marcat. Toţi au făcut un joc foarte bun. Este clar să te evidenţiezi când marchezi. Nemec este un super profesionist. Şi eu ca antrenor am făcut greşeli în perioada în care am pierdut. în cinci meciuri ne-am dat cinci autogoluri. Am declarat după meciul cu Craiova că este un restart al nostru şi iată, că suntem in grafic.”, a declarat Liviu Ciobotariu.

După această victorie, FC Voluntari a acumulat 32 de puncte şi este pe locul nouă. În ultimele două etape din campionatul regular, ilfovenii vor juca cu FC Argeş şi Chindia.

 

Afla mai multe despre: fc voluntariliviu ciobotariu 

viewscnt
Articole similare