You are here:

În criză, Realul caută soluţii salvatoare! Cine a mai apărut pe lista de cumpărături a madrilenilor

În criză, Realul caută soluţii salvatoare! Cine a mai apărut pe lista de cumpărături a madrilenilor

Real Madrid

Comentarii

N`Golo Kante pare a fi noua ţintă a campioanei Europei. Dincolo de problemele din ofensivă, trupa blanco încearcă să se betoneze şi la mijlocul terenului.

Realul merge din rău în mai rău. Lopetegui este pe picior de plecare iar antrenorul poate fi chiar demis la sfârşitul săptămânii viitoare dacă pierde El Clasico. Indiferent cine va fi antrenor, un lucru e cert. Lista pentru perioada de mercato nu se schimbă. Iar pe ea apar şi nume noi. Ultimul este cel al lui N`Golo Kante, pentru care clubul din capitala Spaniei vrea să facă un efort financiar astfel încât transferul francezului pe Santiago Bernabeu să devină realitate. Cota lui a crescut enorm în ultima perioadă, aşa că Realul trebuie să pregătească 90 de milioane de euro ca să poată să i-l fure lui Chelsea. 

Campionul mondial mai are trei ani de contract cu englezii şi pare a se simţi bine la londonezi. Totuşi, pentru a-l păstra pe Stamford Bridge, londonezii sunt gata să îi facă o ofertă de prelungire a înţelegeriia actuale. Kante câştigă 170.000 de euro pe săptămână, iar Realul încearcă să îl ademenească pe fotbalistul de 27 de ani cu un contract superior din punct de vedere financiar.

Mai ales că nu doar şefii Realului au pus ochii pe el. PSG şi Juventus sunt şi ele interesate de mijlocaş. Kante a ajuns la Chelsea în urmă cu doi ani de la Leicester, iar în urmă cu două sezoane a fost ales cel mai bun jucător al lui Chelsea, în anul în care londonezii cucereau titlul de campioană. 

Afla mai multe despre: kanterealchelsea 

viewscnt
Articole similare