You are here:

Încă 25 de jucători care vor particia la Australian Open plasaţi în izolare după o persoană din avionul de pe ruta Doha - Melbourne a ieşit pozitivă la COVID

Încă 25 de jucători care vor particia la Australian Open plasaţi în izolare după o persoană din avionul de pe ruta Doha - Melbourne a ieşit pozitivă la COVID

Sporturi

Comentarii

Organizatorii Australian Open au anunţat, duminică, în social media, că alţi 25 de sportivi sunt în izolare strictă, după ce o persoană din avionul cu care s-au deplasat de la Doha la Melbourne a fost testată pozitiv cu coronavirus.

Un test Covid-19 a avut rezultat pozitiv în cazul unui pasager al unui zbor charter de la Doha la Melbourne, care a sosit la ora 05.30, în 16 ianuarie. Pasagerul nu face parte din grupul de sportivi şi a fost testat negativ înainte de zbor.

În avion s-au aflat 58 de persoane, inclusiv 25 de sportivi. Cu toţii sunt deja în hotelurile pentru carantină.

Cei 25 de sportivi nu îşi vor putea părăsi camerele de hotel timp de 14 zile şi până când îşi vor da acordul medicii. Ei nu vor fi eligibili pentru a se antrena”, se arată pe contul de Twitter al Australian Open.

Anterior, trei cazuri pozitive au fost depistate în Australia în rândul jucătorilor, staff-urilor lor şi oficialilor care au călătorit la Antipozi cu zboruri charter. În urma testărilor, 47 de sportivi care au făcut deplasarea cu două zboruri charter, unul de la Abu Dhabi şi altul de la Los Angeles, au intrat în izolare pentru două săptămâni.

În acest an, calificările pentru Australian Open s-au desfăşurat la Doha (la masculin) şi la Dubai (la feminin).

Afla mai multe despre: australian open 

viewscnt
Articole similare