You are here:

”Încă de când jucam eu la Viitorul am zis că ei o să facă diferenţa la naţională”. Cine sunt noii lideri ai ”tricolorilor”

”Încă de când jucam eu la Viitorul am zis că ei o să facă diferenţa la naţională”. Cine sunt noii lideri ai ”tricolorilor”

Echipa națională

Comentarii

Florin Cernat susţine că naţionala României are acum doi jucători care pot fi determinanţi.

Naţionala României a pierdut cu 2-1 în Germania, în preliminariile Cupei Mondiale Qatar 2022, dar a lăsat o impresie foarte bună.

A fost unul dintre cele mai reuşite jocuri făcute de ”tricolori” în ultimii ani, completat de un gol foarte frumos înscris de Ianis Hagi.

Fost internaţional român, Florin Cernat este de părere că naţionala României are acum în componenţă doi jucători care pot trage echipa după ei.

Cei doi jucători care pot face diferenţa la echipa naţională. Cernat: ”Eu am spus-o de când jucam la Viitorul”

Fost mijlocaş la Dinamo Kiev, Florin Cernat a jucat pe finalul carierei la Viitorul, unde i-a avut colegi pe Ianis Hagi şi pe Răzvan Marin.

Fostul internaţional român susţine că cei doi i-au lăsat încă de atunci impresia că vor deveni jucători determinanţi pentru echipa naţională.

”Ianis eu întotdeauna am spus că, şi de când jucam eu la Viitorul, am zis că Ianis şi cu Răzvan Marin o să facă diferenţa la echipa naţională, uite că deja o fac.

La Ianis mă aşteptam la faze de genul ăsta pentru că e un jucător cu calităţi extraordinare, are ambele picioare şi e normal”, a spus Florin Cernat.

Ianis Hagi (22 de ani) şi Răzvan Marin (25 de ani) sunt doi dintre cei mai în formă ”tricolori”. Ianis este printre cei mai buni jucători de la Rangers, în timp ce Răzvan Marin are evoluţii foarte apreciate în Serie A, la Cagliari.

Cei doi au fost colegi la Viitorul Constanţa şi sunt printre cei mai buni jucători lansaţi de Gică Hagi.

Afla mai multe despre: florin cernat 

viewscnt
Articole similare