You are here:

Încă o echipă din România se retrage din campionat! ”Managerul ne-a comunicat la antrenament că suntem liberi de contract”

Încă o echipă din România se retrage din campionat! ”Managerul ne-a comunicat la antrenament că suntem liberi de contract”

Fotbal intern

Comentarii

Crişul Chişineu-Criş nu va începe noul sezon din Liga 3. Era clubul din judeţul Arad cu cea mai mare vechime la nivelul celui de-al treilea eşalon.

Această decizie a fost luată de managerul clubului, ca urmare a unui conflict de interese apărut între două partide. Prosport relatează că, Agenţia Naţională de Administrare Fiscală a găsit nereguli la gruparea arădeană.

”Managerul ne-a comunicat la antrenament că suntem liberi de contract”

”Am fost contactat în vară de conducerea clubului şi am trecut la treabă pentru formarea unui nou lot. Nu am ştiut absolut nimic despre posibile probleme la club. Ne-am făcut treaba pe plan sportiv, ne-am concentrat pentru a crea o echipă competitivă pentru noul campionat. Am jucat primul meci oficial în turul întâi al Cupei României, am câştigat la Diosig şi am jucat şi Turul 2 miercuri cu Lipova.

Nimic nu prevestea ceea ce s-a întâmplat astăzi, când, la ora antrenamentului, managerul clubului a venit şi ne-a comunicat că suntem liberi să ne căutăm alte angajamente întrucât activitatea clubului încetează. Vestea ne-a luat prin surprindere, timpul fiind foarte scurt până la începerea campioantului, sper ca majoritatea jucătorilor să-şi găsească noi angajamente, să nu rămână pe dinafară. Sunt băieţi buni şi merită să aibă continuite.

În numele staffului le mulţumesc pentru modul cum s-au pregătit, sunt convins că ne-am fi descurcat în plan sportiv cu toate că nu era uşor. Nu este deloc confortabilă situaţia mea ca antrenor, trebuie sa accept ce s-a întamplat şi vom vedea ce-mi va rezerva şi mie viitorul”, a declarat Adrian Abrudean, antrenorul Crişului, pentru liga2.prosport.ro.

În urmă cu două luni, Ripensia Timişoara, multiplă câştigătoare a titlului în România a anunţat că nu se va înscrie în campionat după retrogradarea din Liga 2.

Afla mai multe despre: crişul chişineu-criş 

viewscnt
Articole similare