Dinamo este aproape să realizeze încă un transfer. Janusz Gol, un mijlocaş de 34 de ani, a venit la Bucureşti să negocieze cu oficialii echipei din Ştefan cel Mare şi şi-a dat acordul să semneze.
Dinamo are nevoie urgentă de transferuri după ce în sezonul trecut a fost foarte aproape de retrogradare. Noua conducere din Ştefan cel Mare l-a transferat deja pe Vlad Achim şi sunt acum aproape să aducă încă un mijlocaş central.
Janusz Gol şi-a dat acordul să se transfere la Dinamo. Ce salariu va avea
În vârstă de 34 de ani, Janusz Gol a venit la Bucureşti pentru a negocia contractul cu Dinamo, scrie ProSport.ro. Mijlocaşul polonez a fost cazat chiar la hotelul RIN, care îi aparţine lui Ionuţ Negoiţă şi unde încă se află sediul lui Dinamo. Janusz Gol şi-a dat acordul să semneze pe un an, cu opţiune de prelungire pentru încă un sezon.
Conducerea spaniolă a lui Dinamo i-a oferit un salariu cu mult peste media echipei, 15.000 de euro pe lună, mai ales că Janusz gol se transferă din postura de jucător liber de contract.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Cine este Janusz Gol, mijlocaşul care se transferă la Dinamo
Polonezul a început fotbalul la Polonia-Stal şi a mai jucat de-a lungul carierei la GKS Belchatow, Legia Varşovia, Amkar Perm şi Cracovia - de care s-a despărţit în această vară. Este un mijlocaş central cu mare experienţă, are şi 8 selecţii în naţionala Polonia şi a fost căpitan la Cracovia. Janusz Gol a bifat 179 de apariţii în campionatul Poloniei, dintre care 87 de meciuri sunt pentru Legia Varşovia. De asemenea, a jucat 129 de partida în prima ligă a Rusiei, un campionat cu o valoare mai mare decât Liga 1.
Janusz Gol are în palmares un titlu în Polonia şi patru Cupe ale Poloniei. Este mijlocaş central clasic şi măsoare 1.82 metri. În prezent, transfermarkt.com îl cotează la 325.000 de euro.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: janusz gol