Un nou tricolor ar avea în plan retragerea de la echipa naţională, în urma rezultatelor dezamăgitoare din ultima perioadă.
Prima reprezentativă a României a pierdut trei jocuri în ultimele patru meciuri, iar atmosfera este una foarte agitată.
Criticile adresate lui Edi Iordănescu şi elevilor săi au fost nenumărate şi apăsătoare, iar despre uniii dintre jucători s-a scris că ar avea de gând să se retragă din echipa naţională.
Încă un tricolor bate spre retragerea din echipa naţională
După ce întâi a fost vorba de Vlad Chiricheş şi Alexandru Maxim, pe lista respectivă ar fi apărut şi numele lui Alexandru Mitriţă, conform ProSport.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Acesta a evoluat doar 26 de minute la ultima acţiune a echipei naţionale. A intrat în repriza a doua a meciului din Muntenegru, pierdut scor 0-2. În celelalte trei partide care au urmat, jucătorul de 27 de ani nu a mai prins niciun minut.
Mitriţă i-ar fi anunţat pe secunzii lui Edi Iordănescu referitor la faptul că nu mai are de gând să vină la echipa naţională.
Fotbalistul născut la Craiova a evoluat de 18 ori în tricoul primei reprezentative a României, pentru care a marcat de trei ori.
În luna aprilie, un alt jucător, Alin Toşca, în vârstă de 30 de ani, s-a retras din echipa naţională.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
- Citește și
- VIDEO | Marius Şumudică, accidentat în aeroport! Antrenorul nu s-a putut abţine şi a făcut spectacol total: ”Hai că mă apuc şi de hochei!”
- OFICIAL | FCSB a anunţat plecarea lui Valentin Gheorghe. Jucătorul a semnat deja contractul cu viitoarea sa echipă
- Întâlnire de gradul zero între Burleanu, Stoichiţă şi Iordănescu: "E o dezamăgire". Ce se întâmplă cu postul de selecţioner al naţionalei României
Afla mai multe despre: echipa nationala, mitrita