Fiul cel mare al antrenorului Laurenţiu Reghecampf (47 de ani), Luca, ar putea fi amendat sau chiar cercetat penal în urma declaraţiilor antisemite lansate pe reţelele sociale, săptămâna trecută.
"Din perspectivă procedurală, paşii care se vor parcurge vor fi în concordanţă cu prevederile OG 137/2000 privind prevenirea şi combaterea tuturor formelor de discriminare. În primul rând, vom face demersurile legale necesare pentru a identifica domiciliul părţii reclamate.
Apoi vom organiza audieri pentru a respecta principiul contradictorialităţii şi a da posibilitatea părţii reclamate să îşi expună punctul de vedere în mod direct, prin participarea la audieri sau în scris, prin transmiterea unui punct de vedere. Dacă persoana reclamată alege să nu comunice cu Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, sa nu se prezinte la şedinţa de audiere, să nu transmită un punct de vedere în care să prezinte elemente de circumstanţiere ale propriilor fapt, nici personal şi nici prin reprezentant convenţional, acest fapt nu influenţează, sub niciun aspect, procedura aflată în derulare.
După audieri, urmează dezbaterile asupra cauzei în cadrul Colegiului Director al CNCD, unde se va decide dacă faptele reprezintă discriminare şi vom decide asupra sancţiunii aplicabile. Evident că transmiterea unui punct de vedere de către partea reclamată este foarte importantă, atât pentru calificarea faptei, cât şi pentru stabilirea sancţiunii şi a cuantumului acesteia" , se arată în mesajul transmis de secretarul de stat Cristian Jura.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Potrivit algemeiner.com, fiul cel mare al lui Laurenţiu Reghecampf, Luca, ar fi postat pe reţelele de socializare un mesaj prin care transmitea că Israelul ”merită distrus într-o cameră de gazare”, cu trimitere clară către perioada Holocaustului.
”Ca răspuns pentru un utilizator de Instagram, Luca a scris: <<Singurul lucru pe care Israelul îl merită este să fie pus într-o cameră şi să fie dat drumul la duş>>. Acesta a adăugat şi o faţă zâmbitoare la finalul comentariului”, anunţă sursa citată.
Se pare că Luca şi-ar fi şters la scurt timp contul de Instagram, dar nu înainte ca StopAntisemitism, un grup de supraveghere din Statele Unite ale Americii, care luptă împotriva antisemitismului, să facă o captură de ecran şi să o distribuie pe reţele sociale.
Cristian Jura, secretarul de stat la Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, a declarat că Luca Reghecampf riscă o amendă de 100.000 de lei.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Potrivit Ordonanţei de urgenţă nr. 31/2002, poate fi pasibil şi de închisoare de la 6 luni şi până la 5 ani, dacă organele în drept se vor autosesiza.
- Citește și
- Marius Şumudică, atac în miez de noapte după contractul publicat de Adrian Mititelu Jr.: ”Păi, ce, mă iei în leasing?”
- Ricciardo va rata cursa de la Monza după o operaţie la mână
- Italienii l-au remarcat pe Drăguşin după ce Genoa a bătut-o pe Lazio: ”Joc de gladiator” / ”Excelent!”
- VIDEO | Genoa lui Drăguşin, prima victorie în Serie A. Victima: Lazio. Napoli, succes cu Sassuolo. Juventus, ţinută în şah de Bologna
Afla mai multe despre: reghecampf