Meciul dintre România şi Belgia s-a jucat într-o atmosferă de vis creată de fanii celor două naţionale, dar au existat şi incidente între suporterii lor.
România a pierdut contra Belgiei, scor 0-2, în etapa a doua din grupa E de la EURO 2024. Golurile au fost marcate de Tielemans (2) şi De Bruyne (80).
Ciocniri între fanii români şi cei belgieni. ”Am găsit un cuţit şi un pistol de alarmă”
Dacă pe teren lucrurile au fost clare, cu o Belgie dominantă şi dominatoare şi cu o Românie care s-a ridicat în unele momente la nivelul adversarei de pe locul 3 în clasamentul FIFA, situaţia a fost diferită în afara stadionului.
În timp ce suporterii români de pe RheinEnergieStadion din Koln au fost prezenţi, din nou, în număr de zeci de mii şi au susţinut frenetic, timp de 90 minute, naţionala lui Edi Iordănescu, în schimb, au existat şi incidente între fanii celor două echipe.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Mai exact, a avut loc o încăierare între suporterii români şi belgieni într-un oraşel din Belgia, Rijkevorse. Un grup de români a ieşit în centrul localităţii să vadă meciul, iar la final a fost pândit şi atacat de mai mulţi belgieni, potrivit Nieuwsald. Situaţia este tensionată, notează şi cotidianul belgian ”Le Soir”.
În timpul acestei ciocniri, un tânăr român în vârstă de 22 de ani a fost înjunghiat în picior. A fost transportat de urgenţă la spital şi a primit îngrijiri medicale. Au existat şi arestări făcute de poliţişti, mai ales că au găsit un cuţit şi un pistol de alarmă.
”A izbucnit o ceartă între două grupuri şi a scăpat de sub control. O persoană de naţionalitate română a suferit răni uşoare după ce a fost înjunghiată cu un cuţit.
Cinci persoane au fost ridicate în zonă, dar mai trebuie să fie audiate în timpul zilei. Am găsit un cuţit şi un pistol de alarmă în apropierea incidentului. Faptul că deţineau arme reprezintă o necunoscută care trebuie cercetată”, au reacţionat autorităţile.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Înaintea ultimei etape din Grupa E, toate cele patru echipe, România, Belgia, Slovacia şi Ucraina au şanse de calificare în optimile de finală.
- Citește și
- Marcel Răducanu nu s-a ferit de cuvinte: "Pe partea lui a fost deranj!". Tricolorul depăşit la meciul cu Belgia
- L'Equipe, cuvinte de laudă la adresa suporterilor români: "Un contingent fabulos de 30.000 de fani entuziaşti şi dezlănţuiţi"
- Presa din Belgia, cumpătată după victoria "Dracilor roşii" împotriva României: "Au făcut ce trebuia. Înapoi în cursa pentru optimi!"
Afla mai multe despre: romania, belgia, euro 2024, echipa nationala