You are here:

Incidente după UTA - Rapid? Fanii formaţiei gazdă acuzaţi de rapidişti. Daniel Pancu a criticat prezenţa suporterilor la stadion

Incidente după UTA - Rapid? Fanii formaţiei gazdă acuzaţi de rapidişti. Daniel Pancu a criticat prezenţa suporterilor la stadion

Rapid

Comentarii

Conform ofiţerului de presă de la Rapid, suporterii arădeni ar fi lovit câţiva dintre jucătorii echipei lui Dan Alexa

Fanii arădeni au făcut spectacol înainte şi în timpul meciului.

Dar, potrivit ofiţerului de presă al clubului Rapid, Lucian Ionescu, suporterii arădeni ar fi lovit câţiva jucători ai giuleştenilor, după meci. Dan Alexa a fost şi el implicat într-un incident la finalul partidei. El a confirmat că şi după meci a continuat scandalul: ”Erau destui şi nu am avut ce să fac, decât să mă apăr. Doar nu era să stau să iau bătaie. Nu au ajuns la jucători să îi lovească. Eu mă pregăteam să urc în autocar când au venit toţi acei suporteri”, a spus Dan Alexa pentru ProSport.

UTA Arad a fost învinsă, duminică, pe teren propriu, cu scorul de 2-1, de echipa Rapid, într-un meci din etapa a patra a play-off-ului Ligii a II-a, în care a condus cu 1-0.

UTA a deschis scorul prin Miculescu, în minutul 39. Rapid a răsturnat însă scorul datorită golurilor marcate de Mallo, în minutele 57 şi 78. Vezi aici rezumatul meciului

Pancu la Telekom Sport: ”Nu sunt de acord cu asta!”

Pancu a comentat şi atmosfera de la Arad, acolo unde fanii celor de la UTA au profitat de stadionul mic pe care joacă echipa pentru a fi prezenţi fizic alături de echipa lor, în ciuda regulilor de distanţare socială:

"Eu nu sunt de acord, vă daţi seama, în calitate de echipă oaspete. Nu puteam accepta niciodată lucrul ăsta, pentru că nici la noi nu se întâmplă, dar dacă gazdele au considerat de cuviinţă să se întâmple lucrul acesta, să răspundă".

Afla mai multe despre: fani utarapid 

viewscnt
Articole similare