You are here:

Incredibil. Arbitrul central de la meciul Chelsea - Leicester nu a reuşit să ajungă la meci. Ce decizie s-a luat

Incredibil. Arbitrul central de la meciul Chelsea - Leicester nu a reuşit să ajungă la meci. Ce decizie s-a luat

Premier League

Comentarii

Graham Scott, arbitrul desemnat să conducă la centru partida de Premier League dintre Chelsea şi Leicester, scor 1-1, a fost prins într-un ambuteiaj pe autostradă şi a ajuns la Stamford Bridge cu 10 minute înainte de start

În lipsa lui Scott, arbitrul de rezervă Oliver Langford şi-a făcut debutul în Premier League, chiar dacă nu mai condusese niciodată un meci în care se folosea sistemul VAR. Graham Scott a fost arbitru video sâmbătă, la meciul dintre Manchester City şi Tottenham, el fiind cel care i-a semnalizat centralului Michael Oliver faptul că Laporte a comis henţ înainte de golul lui Sterling, din minutul 91, care a fost anulat.

Scott a plecat din Manchester de dimineaţă, însă a fost prins într-un ambuteiaj cauzat de un accident pe autostradă, aşa că nu a reuşit să ajungă la stadionul Stamford Bridge decât cu 10 minute înainte de final, timp suficient pentru a se schimba şi pentru a prelua rolul de rezervă de la Langford.

Situaţia a fost posibilă din cauza regulilor mai lejere din Premier League pentru arbitri. UEFA obligă oficialii unui meci să se afle în oraş cu 24 de ore înainte de partidă.

Chelsea şi Leicester au remizat la primul meci al lui Frank Lampard ca manager al londonezilor jucat pe teren propriu. Mount a deschis scorul pentru Chelsea după şapte minute de joc, dar Ndidi a egalat în repriza secundă. După trei partide pe banca londonezilor, Lampard nu a reuşit încă să câştige.

Afla mai multe despre: graham scottchelsealeicester city 

viewscnt
Articole similare