Anamaria Prodan a confirmat că cei doi jucători de la Hermannstadt, David Caiado (atacant, 33 de ani) şi Goran Karanovic (atacant, 32 de ani), sunt în drum spre FCSB. Gigi Becali s-a înţeles cu Hermannstadt pentru împrumutul celor doi jucători, care, teoretic, ar putea fi fotbaliştii FCSB-ului pentru doar 24 de ore.
FCSB trece prin momente dificile. Clubul încă nu şi-a definitivat lista UEFA pentru meciul cu Slovan Liberec din turul trei preliminar al Europa League, din cauza cazurilor de COVID-19 din rândul lotului. Miercuri, FCSB a negociat cu Astra pentru trecerea a patru fotbalişti de la Astra sub comanda lui Mihai Pintilii, înlocuitorul termporar al lui Toni Petrea. Totuşi, mutările au picat, din cauza impresarilor, conform informaţiilor Telekom Sport.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Anamaria Prodan a confirmat transferurile de la Hermannstadt la FCSB, înainte de meciul cu Slovan Liberec
Karanovic şi Caiado au plecat spre Bucueşti, miercuri seara, iar Anamaria Prodan a oferit ultimele detalii în privinţa transferurilor. Conform declaraţiilor agentei de fotbalişti, cei doi se pot întoarce la Sibiu oricând, dacă FCSB ratează calificarea în play-off-ul Europa League.
Teoretic, Caiado şi Karanovic ar putea fi jucătorii FCSB-ului pentru doar 24 de ore. "Este firesc. Am văzut multe păreri pro şi contra. Toate cluburuile ar trebui să facă un efort şi să ajute fotbalul românesc. Nu vorbim de duşmănii. Noi, ca manageri, trebuie să gândim aşa. Dacă noi ne bucurăm că ne joacă jucătorii cu echipe mici cu care abia s-a promovat, nu e de ajuns. Orice manager poate păretinde sume mari, dacă jucătorii ajung la nivel înalt.
Caiado şi Karanovic sunt în drum spre Bucureşti. Cluburile s-au pus de acord. Vor fi împrumutaţi pe şase luni cu opţiune de aducere înapoi la club, dacă Steaua (n.r. - FCSB) nu se califică, dacă se întâmplă ceva. Putem să mai oferim şi alţi jucători. Şi asta aş face-o pentru orice alt club. Toată lumea o să fie mulţumită la nivel financiar. Ştiţi cum reacţioneză Gigi Becali când primeşte ajutor şi ştie să se revanşeze. Se pot întoarce oricând până la finalul perioadei de transfer. Da, pot rămâne, se pot întoarce, depinde de cum se înţeleg ei. Dacă Steaua se califică, e normal ca ei să continue. Nu se ştie în funcţie de ce se poate întâmpla în perioada de transferuri", a declarat Anamaria Prodan pentru Telekom Sport.
Agenta a continuat cu discursul şi a subliniat importanţa momentului prin care trece FCSB: "Dimineaţă vor face din nou testul COVID-19, iar acum două zile îl au pe ultimul făcut. Ei sunt jucători profesionişti, care sunt trecuţi prin fotbal, ştiu despre ce e vorba. Au înţeles, au zis că nu există aşa ceva să nu ajutăm. Eu am stat de vorbă cu board-ul celor de la Hermannstadt şi chiar sunt fericiţi. Dacă va fi nevoie, mai vin şi alţi jucători. În momentul ăsta, toată lumea trebuie să se gândească că mândria noastră va fi la meciul din Europa League. Dacă CFR şi FCSB merg mai departe, putem ţine capul sus în fotbal. Până la urmă, în Liga 1 e care pe care, nu se pune problema atunci când vor reveni. În momentele astea, cine vorbeşte şi cine face scenarii, nu are minte. Când jucătorii Stelei (n.r. FCSB-ului) cad pe bandă rulantă şi nu ajuţi... Nu există", a mai spus Anamaria Prodan pentru Telekom Sport.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
FCSB - Slovan Liberec, joi, de la 20:30, în turul trei preliminar Europa League
Pe lângă cei doi fotbalişti de la Sepsi, FCSB i-a mai adus şi pe Marius Briceag, Alexandru Buziuc şi Sergiu Buş. Cei mai importanţi fotbalist de care FCSB s-a despărţit sunt Cristian Bălgrădean, Harlem Gnohere, Marko Momcilovic, Adrian Popa şi Bogdan Planic.
Afla mai multe despre: fcsb, transferuri fcsb, caiado, karanovic, gigi becali transferuri