Atacantul naţionalei României, George Puşcaş, a recunoscut că ar prefera un sistem cu un singur vârf la prima reprezentativă, întrucât s-ar simţi mult mai confortabil. Jucători importanţi ai naţionalei i-au pus întrebări fotbalistului lui Reading.
George Puşcaş, întrebări de la mari jucători ai naţionalei României
Basarab Panduru: Când te simţi mai confortabil pe teren? Atunci când eşti singurul vârf al echipei sau în sistem cu doi atacanţi?
De obicei, la naţională am jucat cu un singur vârf şi m-am simţit foarte bine, fiind un număr 10 în spatele meu chiar m-am regăsit. La echipă am jucat şi cu doi atavanţi, deşi mă simt bine şi în sistemul de doi atacanţi. Prefer singur, cu un număr 10 în spatele meu.
Florin Răducioiu: La ce te gândeşti imediat, după gol?
Frumoasă întrebare, fiind atacant cred că ştie cel mai bine. Un gol la naţională e special mereu. Mereu când marchez, simt că nu e doar golul meu, ci e golul întregii ţări, alntuturor fanilor care se uită şi care susţin România.
Gabi Balint: Care este jucătorul român cu cele mai multe goluri marcate la un turneu final de campionat mondial?
Florin Răducioiu. În 1994, în America.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Ciprian Marica: Din discuţiile cu colegii, este acum în vestiarul naţionalei mari atmosfera care era înainte de Euro U21 din 2019?
Da, mereu se crează o atmosferă bună la echipă. Mereu, când ne reunim, parcă venim cu o şansă nouă.
Helmuth Duckadam: Între un gol decisiv contra Macedoniei de Nord şi unul de orgoliu împotriva Germaniei, ce ai alege?
Un gol decisiv contra Macedoniei de Nord. 100%.
Ioan Andone: Care a fost cel mai important om pentru ascensiunea ta?
Cel mai important grup pentru ascensiunea mea a fost familia mea.
Răzvan Raţ: În ce an a fost inaugurată Arena Naţională, unde vom juca acum cele două meciuri şi ce echipă am avut ca adversar?
Franţa, acum 9 sau 10 ani, prin 2011, nu?
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Miodrag Belodedici: Ce program individual de recuperare ai după o partidă?
Programul meu separat e unul strict, pentru că, aşa cum zice şi dânsul, jucăm din trei în trei zile şi, să spun mai specific, îmi place mult recuperarea în apă foarte rece, în jur de opt grade. O fac aproape toată săptămâna jucând din des, după fiecare antrenament. Alimentaţia pe care o am... Mai specific pot să zic, după meci îmi place să mănânc carbohidraţi şi proteină. Imediat după meci, mai exact în prima jumătate de oră, să consum nişte zahăr, poate să fie şi un suc natural, nişte fructe, orice care include zahărul.
Romulus Gabor: Ce atacant român ai ca model?
Să fiu sincer nu am avut atacanţi români ca model, fiind plecat din ţară cât de cât tânăr, mă uitam mereu în campionatele din străinătate la fotbal şi încercam mereu de acolo să sustrag de la cât mai mulţi jucători care zic eu că erau pe caracteristicile mele. Începeam de la Fernando Torres, idol absolut când eram mic, eram înebunit. La Luis Suarez şi în momentul actual Harry Kane, care e impresionant şi am şi jucat contra lui şi mi-am dat seama cât de complet e ca atacant.
Ilie Dumitrescu: Care sunt aspectele la care ar trebui să mai lucrezi pentru a putea da randament maxim?
Aş dori să îmbunăţesc probabil plasamentul la faze fixe, în scopul de a marca.
Afla mai multe despre: george puscas, echipa nationala, basarab panduru