Preşedintele Federaţiei Române de Fotbal, Răzvan Burleanu, a fost criticat, împreună cu şefii fotbalului românesc, de contracandidatul său din alagerile din 2018, Ionuţ Lupescu.
Ionuţ Lupescu explică picajul fotbalului românesc
Imediat după ce România a ratat prezenţa la "barajul" pentru Campionatul Mondial din 2022, "Kaiserul" a tras câteva concluzii îngrijorătoare. El i-a criticat pe actualii conducători de la FRF şi a susţinut că factori externi dăunează fotbalului românesc.
De asemenea, Ionuţ Lupescu a pus sub semnul întrebării prezenţa lui Mirel Rădoi pe banca naţionalei României.
"Fiecare care a jucat pentru naţională nu are cum să nu sufere pentru ea. Îmi pare rău pentru băieţi, că n-au putut să dea mai mult pentru un baraj. Nu ai cum să fii împotriva naţionalei. Eşti amărât, trist, dar nici nu am aşteptări, pentru că lucrurile nu au mers bine în fotbalul românesc. Direcţia a fost greşit, nu aveam mari speranţe.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Nici pe banca tehnică, nici în administraţie nu sunt oameni care să cunoască fenomentul. (n.r. - despre momentul în care Rădoi şi-a anunţat plecarea, la finalul meciului cu Armenia) Un om cu mai multă minte ar fi putut lăsa încă o lună de zile, dar se vede că... Nu e vina lui, e vina celor care l-au pus acolo. Analiza e simplă. Dacă te uitiţi din 2014, de când e noua conducere, ne-am calificat la EURO, în Insulele Feroe, de pe locul trei, iar acolo am avut două meciuri proaste. De atunci, tot mergem în jos. La naţională au fost trei, patru selecţioneri care n-au reuşit să te califice. Conducerea a rămas la fel. Ce demonstrează asta? Nu se pricep la partea tehnică, administrativă, nu am văzut nimic pentru a dezvolta fotbalul românesc. Atunci, ce pretenţii să am de la echipa naţională? Astea sunt criteriile. Un selecţioner e diferit de un antrenor de club. Nu antrenezi ca selecţioner. Ai nevoie de un om cu experienţă, care să cunoască fenomenul.
Cu oameni mici e greu să faci lucruri mari. În fotbalul românesc s-au implicat politicul şi serviciile şi e greu şi cât timp sunt implicaţi nu se vor face mari lucruri. Nu, nu mă refer la Rădoi, ci în general, la conducerea federaţiei. Rădoi e tânăr, dar ca să pui un antrenor cu 20 de meciuri în total... Eu nu mai înţeleg cum ajungi selecţioner, atunci.
Să aducă alt politician acolo, să pună alte servicii, iar cel care va veni să aibă alt consilier şi să facă o treabă mai bună", a declarat Lupescu pentru Telekom Sport.
"Îl puneai pe Gică Hagi, dacă era logic"
"Îl puneai pe Gică Hagi, dacă era logic, că el a făcut 80% dintre jucătorii loturilor. El a fi pe primul loc, dar logica nu există. E diferenţă între U21 şi un EURO la echipe mari.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
N-am nicio părere (n.r. - despre Mihai Stoichiţă), îl cunosc prea puţin. Nu ştiu, mi-e greu să vorbesc despre cineva care are o funcţie ca mine. N-ar fi normal. E treaba celor din federaţie, care l-au angajat, dar eu n-am văzut niciun proiect al federaţiei, nicio dezvoltare a fotbalului. Nu ştiu viziunea federaţiei. Rădoi a spus că n-a văzut nimic din partea federaţiei pentru viitor, niciun proiect de viitor", a mai spus Lupescu.
România a ratat o nouă ediţie a Campionatului Mondial
Reprezentativa României a ratat, duminică seară, calificarea la barajul pentru Cupa Mondială, încheind pe locul 3 grupa J a preliminariilor europene. România a învins cu 2-0 Liechtenstein, în deplasare, însă şi Macedonia de Nord s-a impus, scor 3-1 în faţa Islandei, astfel că a ajuns la baraj.
Tot duminică, Macedonia de Nord a învins cu 3-1 Islanda
Clasamentul final al grupei J: Germania – 27 de puncte, Macedonia de Nord - 18 puncte, România - 17 puncte, Armenia - 12 puncte, Islanda - 9 puncte, Liechtenstein - un punct. Germania s-a calificat la CM din Qatar, iar Macedonia de Nord va juca la baraj pentru CM.
Afla mai multe despre: ionut lupescu, romania, razvan burleanu