You are here:

Înfrângere pentru Sorana Cîrstea la Australian Open. Românca a cedat în două seturi în meciul cu Vondrousova

Înfrângere pentru Sorana Cîrstea la Australian Open. Românca a cedat în două seturi în meciul cu Vondrousova

Tenis

Comentarii

Sorana Cîrstea, locul 68 WTA, a fost învinsă, vineri, cu scorul de 6-2, 6-4, de Marketa Vondrousova din Cehia, locul 20 WTA şi cap de serie numărul 19, în turul al treilea al Australian Open.

Chiar dacă a fost aproape de Vondrousova la capitolul lovituri direct câştigătoare (19 - 20), Sorana Cîrstea a fost învinsă de numeroasele erori neforţate comise, 38, faţă de cele 17 ale jucătoarei din Cehia.

Marketa Vondrousova o va întâlni acum pe Su-Wei Hsieh (Taiwan), locul 71 WTA, care a trecut de Sara Errani (Italia), locul 134 WTA, venită din calificări, în trei seturi, scor 6-4, 2-6, 7-5.

Calificarea în turul al treilea este recompensată cu un premiu de 215.000 de dolari australieni (137.000 de euro) şi cu 130 puncte WTA. Pentru optimi, premiul este de 320.000 de dolari australieni (204.000 de euro) şi 240 de puncte WTA.

Singura româncă rămasă pe tabloul de simplu este Simona Halep, locul 2 WTA, care va evolua, tot vineri şi tot în turul al treilea, cu rusoaica Veronika Kudermetova, locul 36 WTA şi cap de serie numărul 32.

Afla mai multe despre: sorana cirstea 

viewscnt
Articole similare