You are here:

Insulte rasiste la adresa lui Pogba şi Dembele în timpul meciului dintre Rusia şi Franţa. Federaţia rusă, pregătită să ancheteze

Insulte rasiste la adresa lui Pogba şi Dembele în timpul meciului dintre Rusia şi Franţa. Federaţia rusă, pregătită să ancheteze
Comentarii

Insulte rasiste au fost auzite, marţi seară, la meciul amical Rusia-Franţa de la Sankt Petersburg, împotriva jucătorilor Ousmane Dembélé şi Paul Pogba, iar în urma apelurilor lansate de mai multe asociaţii antirasism federaţia rusă a anunţat că este pregătită să deschidă o anchetă.

"Oamenii noştri nu au auzit nimic în timpul meciului. Dar, dacă este nevoie, suntem pregătiţi să studiem acest caz", a declarat Alexeï Tolkaciov, responsabilul de securitate şi pentru relaţiile cu suporterii din cadrul federaţiei ruse, informează AFP.

În a doua repriză a meciului din Rusia s-au auzit strigăte imitând maimuţa vizându-l pe Ousmane Dembélé, în momentul în care acesta se pregătea să execute un corner, iar aceleaşi sunete s-au auzit şi în momentul în care Paul Pogba era la balon în minutul 73.

Rusia găzduieşte Cupa Mondială de fotbal în perioada 14 iunie - 15 iulie. Şapte meciuri, între care o semifinală şi meciul pentru locul 3, sunt programate la Sankt Petersburg.

Afla mai multe despre: federatia rusanationala rusieinationala frantei,  

viewscnt
Articole similare