You are here:

Inter l-a găsit pe noul Chivu! Un internaţional român de tineret, în probe la clubul italian. Toate detaliile despre tânărul fotbalist

Inter l-a găsit pe noul Chivu! Un internaţional român de tineret, în probe la clubul italian. Toate detaliile despre tânărul fotbalistgalerie foto

Inter Milano

Comentarii

Cristian Chivu a jucat la Inter Milano timp de şase ani, perioadă în care a câştigat UEFA Champions League, alături de Jose Mourinho. La aproape şapte de ani de la plecarea lui Chivu, Inter Milano îl poate avea pe urmaşul fostului căpitan al naţionalei.

În aceste zile, Luca Popa (14 ani), fotbalist legitimat la Centrul de copii şi juniori al celor de la CSM Oradea, este în probe la Inter Milano, club la care a ajuns prin intermediul agentului FIFA Cătălin Sărmăşan. În trecut, Sărmăşan a adus la Inter un alt bihorean, pe George Puşcaş, care a fost transferat în vară de Reading. 

Popa a jucat deja într-un meci amical în tricoul lui Inter. Dacă gruparea italiană îl va păstra, el ar putea fi antrenat chiar de către Cristian Chivu, antrenor la grupele de juniori ale nerazzurrilor. Chiar dacă abia a împlinit 14 ani, Popa joacă pe postul de fundaş central, măsoară 1,89 m şi este component al echipei naţionale sub 16 ani. 

Cine este Luca Popa, jucător aflat în probe la Inter Milano? 

Luca Popa este născut în 14 decembrie 2005 şi are genă de fotbalist, unchiul său fiind Mădălin Popa (ex-Dinamo, Gloria Bistriţa sau Pandurii, actualmente antrenor-jucător la Unirea Livada), iar bunicul său Vasile Popa, a jucat la Jiul Petroşani, fiind chiar căpitan de echipă. Ca şi Luca, ambii au evoluat pe postul de fundaş central, informează bihon.ro

Pe lângă Chivu şi Puşcaş, la Inter Milano au mai jucat fotbalişti români de-a lungul timpului. Denis Alibec, Adrian Mutu, Cristian Daminuţă, Ianis Zicu şi Răzvan Popa au fost legitimaţi la Inter. De asemenea, Ionuţ Radu, împrumutat la Parma, este sub contract cu liderul din Serie A. 

Afla mai multe despre: luca popainter 

viewscnt
Articole similare