Pentru a rezolva problema din flancul stâng, Leo Grozavu l-a propus la naţională pe Rareş Ispas (23 de ani), de la Poli Iaşi.
Rareş Ispas a ajuns la Poli Iaşi în vara acestui an, de la Sepsi OSK. Ispas este un produs al academiei lui CFR Cluj, ajuns în fotbalul mare de la echipa din Gruia.
Recent, Leo Grozavu (56 de ani), antrenorul lui Poli Iaşi, l-a propus pe fundaşul stânga Rareş Ispas (23) la echipa naţională a României. În preliminarii, titular pe acea poziţie a fost Nicuşor Bancu, apărătorul Universităţii Craiova.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Tânărul jucător a rămas surprins de vorbele antrenorului său şi a recunoscut, pentru Orange Sport, că visează la naţionala României.
- Ispas nu a fost niciodată convocat la reprezentativa de seniori. În schimb, a fost prezent nivelurile U19 şi U21.
Cum este experienţa ta la Poli Iaşi? Ce ţi-a adus în plus faţă de perioada petrecută la Sepsi?
Experienţa şi perioada petrecuta pâna acuma la Poli Iaşi este una foarte bună şi care m-a ajutat să progresez din toate punctele de vedere, m-am integrat foarte repede aici, colegii sunt extraordinari şi mă bucur că pot lucra alături de ei, consider că am avut şansa să joc meci de meci şi mister a avut încredere în mine, asta mi-a adus un plus faţă de perioada Sepsi... Şi acolo m-am simţit foarte bine şi am jucat doar ca nu am făcut o atât de constant şi asta contează cel mai mult pentru un fotbalist... să ai meciuri în picioare!
Pare că ţi-ai câştigat locul de titular în echipă, care crezi că a fost secretul?
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Mă bucur că joc meci de meci şi încerc să o fac cât mai bine, să dau totul pe teren pentru a ajuta echipa, nu cred că e vreun secret doar multă munca şi seriozitate.
Ce ţi-a transmis Leo Grozavu când ai ajuns la Iaşi?
Mi-a zis să am încredere în mine şi în ceea ce fac pentru că rezultatele vor veni şi să muncesc foarte mult. Eu am lucrat cu mister şi la Sepsi, chiar am avut o relaţie bună şi nu se pune problema de frica niciodată, dar da, este adevărat ca îi place foarte mult disciplină şi seriozitatea.
Cum merg lucrurile la Iaşi? Încă sunteţi intr-o zona periculoasă…
Noi muncim bine în fiecare zi, grupul este foarte unit dar din păcate suntem încă în zona periculoasa şi avem nevoie să adunăm cât mai multe puncte din meciurile care au rămas...
Aţi obţinut, recent, primul succes după 6 etape de ”secetă”, ce crezi că nu merge la echipă şi de ce mai aveţi nevoie?
Da, mă bucur că a venit această victorie pentru că aveam mare nevoie şi sper să legăm mai multe victorii, consider că echipa este pe un trend ascendent şi cred că avem nevoie de mai multă concentrare în apărare pentru că am primit foarte multe goluri şi e clar ca ăsta nu e un lucru bun.
Grozavu te-a propus la naţionala României, ce ai simţit când ai auzit vorbele antrenorului tău?
Sincer, am rămas surprins şi m-a încercat un sentiment foarte plăcut, dar trebuie sa rămân cu picioarele pe pământ pentru că nu am realizat nimic şi sper să am meciuri şi mai bune.
Te vezi la naţionala? Îl consideri un pas prea devreme sau te simţi pregătit?
Eu mă simt pregătit şi dacă o să fiu convocat ar însemna ceva extraordinar pentru mine! Ar însemna totul, un vis devenit realitate.
De ce s-ar putea baza Edi Iordănescu pe tine? Ce calităţi crezi ca te recomanda?
Nu vreau sa spun eu ce mă recomandă, eu trebuie sa rămân la fel de serios, să joc constant bine şi să îmi ajut echipa iar daca voi primi o convocare, trebuie să merg acolo şi să dau totul.
Revenind la prezentă, în Superligă. Care ţi s-a părut cel mai puternic adversar din Superligă pâna acum?
Sunt multe echipe puternice cu şanse foarte bune la titlu mai ales în acest an pentru ca este foarte strâns campionatul şi orice se poate întâmpla, CFR, FCSB, Rapid au sanse bune la titlu dar până la urmă toate echipele care intră în play off au o şanse, mai mari sau mai mici.
- 13 meciuri a jucat Ispas în acest sezon de SuperLigă. A oferit 3 pase de gol
Rareş Ispas, propunerea lui Leo Grozavu pentru naţionala României
„Ispas ar putea face obiectul unei convocări. Nu spun că poate să joace, dar ar putea face obiectul unei convocări. De când a venit la Iaşi joacă constant bine, are evoluţii apreciate, este un băiat foarte serios, care trăieşte pentru fotbal.
În afară de Bancu nu avem foarte mulţi fundaşi stânga în România care să aibă pretenţii la poziţia de titular. Ispas este un jucător tânăr, poate reprezenta viitorul echipei naţionale”.
- 450.000 este cota fotbalistului de la Iaşi, conform site-ului de specialitate Transfermarkt.com
Afla mai multe despre: rareş ispas, naţionala româniei, leo grozavu