You are here:

INTERVIU | Din Chicago, Răzvan Cociş a pus "lupa" pe fotbalul românesc şi a vorbit despre impactul COVID-19 asupra vieţii din SUA. Ce a spus despre selecţionerii Mutu şi Rădoi

INTERVIU | Din Chicago, Răzvan Cociş a pus "lupa" pe fotbalul românesc şi a vorbit despre impactul COVID-19 asupra vieţii din SUA. Ce a  spus despre selecţionerii Mutu şi Rădoi

Fotbal

Comentarii

Răzvan Cociş (37 de ani), fostul fotbalist al naţionalei României, a stat de vorbă cu Telekom Sport şi a dat detalii despre viaţa din Chicago, acolo unde este stabilit, în plină pandemie de COVID-19. Cociş a pus "lupa" pe fotbalul românesc şi a analizat cele mai noi subiecte de discutat. Cociş a spus că New York are cele mai mari probleme din cauza COVID-19.

Lansat în fotbal de U Cluj, Răzvan Cociş şi-a încheiat cariera de fotbalist tocmai în SUA. La Chicago Fire, pentru care a jucat din 2014 până la începutul lui 2017. Cociş s-a stabilit în Chicago, iar colegul Ovidiu Ionescu a reuşit să stea de vorbă cu el. Fostul mijlocaş a dat detalii din infernul COVID-19 din SUA.

"Ne adaptăm la noile reglementări, la ceea ce se întâmplă în ultimul timp în lume cu virusul ăsta. Înainte de asta era totul frumos, acum suntem puţin aşa, mai trişti, având în vedere că nu putem să facem ce făceam înainte.

Având în vedere că e o populaţie atât de mare, cazurile sunt în creştere, asta e singura problemă. Dar din ce văd eu, locuri în spital sunt, problema mare care se punea era că se aşteptau la un număr mare şi nu aveau cadre medicale, paturi în spital. În ultimul timp am văzut că unele centre care s-au deschis special pentru Covid şi nu erau în spitale, înţeleg că încet, încet nu mai au nevoie de ele şi le pun în aşteptare.

Cazuri sunt multe, sunt în creştere, sperăm să intrăm pe o pantă descendentă. (n.r. - Chicago cum stă?) Am văzut că New York are problema cea mai mare... Chicago e undeva în top 5 ca şi localităţi, oraşe, având în vedere că e şi un oraş destul de mare. E destul de relaxată lumea, cum e o zi mai călduroasă şi puţin soare, lumea iese afară. Deşi la noi nu e ca în România o ordonanţă să stai în casă, să ieşi doar pe declaraţie, aici poţi să ieşi, să faci activităţi afară.

Poţi să mergi să faci o alergare, să ieşi cu bicicleta şi lumea face lucrul ăsta în continuare dar se stă şi în casă. Aprind şi sting becurile în apartamente, la 20.30 lumea face lucrul ăsta şi îţi dă încredere că lumea se mobilizează şi chiar ascultă de sfaturi ca să trecem de perioada asta.

Chiar aici la noi, în cartier, e un mic parc înconjurat de clădiri şi în general în America staţiile de pompieri sunt multe, e una şi la noi şi iese maşina la cam la două, trei zile face lucrul ăsta, dă drumul la lumini, cu muzică pentru copii, încearcă să mai destindă lumea"
, a spus Răzvan Cociş.

"Începuse fotbalul, dar au trebuit să-l închidă. Era prea periculos!"

Răzvan Cociş a vorbit şi despre sportul din SUA. Americanii dăduseră undă verde pentru ca MLS să meargă înainte, dar după două etape au fost nevoiţi să îl oprească. Cu toate acestea, unii fotbalişti merg la bazele de pregătire ale echipelor pentru a se antrena: "(n.r. - Ai idee ce se va întâmpla cu sportul în America?) Am văzut că începuse şi fotbalul, dar după două etape a trebuit să închidă, era prea periculos. Drept dovadă tot ce se vorbeşte acum în Europa, că ar fi început de la un meci de fotbal marea problemă. Dar şi aici s-au blocat, s-a mobilizat toată lumea, toate organizaţiile sportive îţi transmit mesaje care sunt de interes.

Am văzut pe MLS, liga de fotbal, că unele echipe ar fi început, i-am văzut pe unii jucători mergând la bazele sportive. Nu ştiu dacă vor începe dar cred că e condiţionat de fiecare stat în parte. Unele echipe încep să se pregătească, dar nu ştiu când se va putea relua campionatul având în vedere că fiecare stat în parte are restricţiile proprii şi un plan de a ataca"
, a mai spus Cociş

Fostul mijlocaş a vorbit şi despre fotbalul românesc şi fosta sa echipă, U Cluj. A analizat şi rivala CFR Cluj, dar şi mutările de la echipele naţionale, cu Mirel Rădoi şi Adrian Mutu selecţioneri la naţionala mare, respectiv tineret.

"(n.r. - Ce crezi că se va întâmpla cu U Cluj?) La drum au pornit destul de bine, au reorganizat clubul, au pornit din LIga 4, au reuşit să promoveze consecutiv an de an, însă nu e uşor. Asta îmi doresc de la Universitatea. Să ajungă la un nivel cum e cel al CFRului. Sau cum sunt alte echipe bine văzute în România în Lga 1.

(n.r. - de CFR Cluj) Sunt echipă organizată, o echipă care luptă pentru fiecare punct, pentru fiecare bucăţică de teren când joacă. Mi-e greu să crede că ar putea pierde titlul"
, a declarat Cociş.

Cociş s-a bucurat pentru foştii săi colegi de la naţională, Mutu şi Rădoi, care au ajuns selecţioneri, la naţionala mare şi la tineret. "M-am bucurat pentru amândoi. Cred că sunt conştienţi că este o muncă diferită, e binre că au trecut prin multe dificultăţi amândoi şi în cariera de sportiv. Pe Mirel l-amn văzut cu rezultate bune la echipa de tineret, a văzut toată lumea. 05 31 Mi se pare un băiat serios care cred că e foarte devotat. De Adi nu ştiu prea multe din postura de antrenor, dar din ce văd e preocupat, îşi doreşte foarte mult", conchis fostul fotbalist.

Afla mai multe despre: razvan cocisinterviuechipa nationalau clujcfr clujcovid19 

viewscnt
Articole similare