You are here:

INTERVIU | Florian Velici, unul dintre cei mai valoroşi antrenori din judo-ul românesc, a primit 8 dan: "Căutăm în permanenţă să ridicăm nivelul"

INTERVIU | Florian Velici, unul dintre cei mai valoroşi antrenori din judo-ul românesc, a primit 8 dan: "Căutăm în permanenţă să ridicăm nivelul"

Sporturi

Comentarii

Din 1971, antrenorul de judo, Florian Velici activează în sportul pe tatami. Prin mâna lui au trecut de-a lungul anilor zeci şi cei de generaţii de judokani, mulţi dintre ai ajungând să concureze la cele mai importante competiţii din lume. Zilele trecute profesorul Velici a primit din partea Federaţiei Internaţionale una dintre cele mai înalte distincţii. Marius Vizer, şeful judo-ului mondial i-a conferit din partea IJF o recunoaştere aparte: 8 dan. Velici a vorbit pentru Orange Sport despre acest moment important al carierei lui.

Ce reprezintă pentru dumneavoastră această distincţie?

Florian Velici: Am fost luat prin surprindere de această decizie. După ce am primit această distincţie am înţeles mult mai bine la ce s-au gândit cei care mi-au acordat această onoare. A fost nu numai decizia domnului Preşedinte Vizer dar şi a Comitetului Directoral. Ceea ce am făcut eu, după cum s-a şi spus, din 1971 şi până azi, a fost o viaţă dată unui singur obiectiv al vieţii mele. Să fac copiii fericţi prin joacă, să fac copiii fericiţi că i-am păcălit să devină campioni naţionali. Să fac juniorii şi seniori să devină campioni. Cu ei împreună am reuşit parte a carierei de antrenor, neuitând că am şi eu o soţie şi un copil pe care am căutat să-i ţin alăturea de mine. Sunt fericit că atâţia ani nu am abandonat ideea în care  am crezut. Aceea de a face performanţă într-un sport care pentru mine a reprezentat viaţa mea.

În momentul de faţă lucraţi ca antrenor în cadrul unei structuri patronată de către Federaţia Internaţională de Judo. Cum se vede judo-ul ca şi colaborator al IJF?

Florian Velici: Eu lucrez la Centrul Internaţional al Federaţiei Internaţionale de Judo unde preşedintele, comisia respectivă, acordă sportivilor care nu au posibilităţi financiare şansa de a se antrena cu antrenori sau fără antrenori. Le oferim şi lor la acest nivel internaţional posibilitatea de a fi ceea ce doresc, ceea ce pot şi ceea ce doresc. La acest centru lucrez împreună cu fostul meu sportiv, Dani Gheorghe. Căutăm în permanenţă să ridicăm nivelul celor care sunt aici, pentru a fi mulţumiţi în tot ceea ce fac.

Judo-ul românesc, din păcate, nu traversează cea mai bună perioadă. De ce credeţi că s-a ajuns aici ?

Florian Velici: Nu prea cunosc actuala istorie şi realitate a judo-ului românesc, fiind plecat de mulţi ani din ţară. Dar, din ceea ce am înţeles, din ceea ce văd acuma, pepiniera judo-ului românesc este pe nicăeieri. Nu cunosc care sunt motivele. Ştiu că avem antrenori buni în România. Sunt antrenori care-şi dedică viaţa cu pasiune pentru ceea ce fac. Sunt convins că au şi sportivi dar nu ştiu care e motivul pentru care nu se ridică nivelul copiilor, cadeţilor, juniorilor. 

Cu ani în urmă vorbeam în România de campioana olimpică Alina Dumitru, de vicecampioana olimpică, Corina Căprioriu. Când credeţi că va mai putea România să revină în lumea bună a judo-ului mondial?

Florian Velici: La ora actuala este încă în activitate un antrenor care a obţinut rezultate la nivelul României, când, probabil, (cine ştie?) dacă vor mai putea fi obţinute, şi cu ocazia asta îl şi felicit pe domnul Bercean. Dar nu înţeleg cum dânsul care are o viziune de antrenor cu gânduri atât de ridicate, de a face sportivele să fie campioane, şi le-a făcut să fie pe podium, nu înţeleg de ce nu s-a uitat în spatele lui? Să vadă unde sunt cei pe care trebuie să-i ducă mai departe. Am înţeles că nu mai este antrenor acum, dar nu s-a gândit să lase în urma lui sportive care să fie pregătite de actualii antrenori naţionali pentru a aputea aduce rezultate asemănătoare, cum el le-a adus României. Astea nu le pot înţelege atunci când eşti antrenor. 

Afla mai multe despre: florian veliciflorian velici judo 

viewscnt
Articole similare