Conduse din teren de o mămică, dinamovistele sunt neînvinse în campionat.
Chiar dacă la fotbal lucrurile nu mai stau chiar foarte bine după derby-ul cu FCSB, Dinamo visează frumos la volei feminin. Echipa clubului „alb-roşu” este lider în clasament, fiind singura formaţie cu trei victorii din tot atâtea meciuri disputate.
Ultimul succes al revelaţiei Diviziei A1 la volei feminin a fost obţinut pe propriul teren, 3-1 cu CSM Lugoj.
Veterana formaţiei, Cristina Miron, are doar 30 de ani şi recunoaşte că încearcă să fie un exemplu pentru mai tinerele ei colege.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
„Încerc să nu fiu rea, sau să le impun nişte lucruri. Încerc cu frumosul să le învăţ ce înseamnă respectul, munca în echipă şi ce înseamnă devotamentul pentru acest sport”, a declarat Cristina Miron, căpitan la echipa de volei a lui Dinamo, pentru Sportsnet.ro.
Chiar dacă au trecut doar trei meciuri, dinamovistele visează frumos.
„Ne dorim foarte mult să urcăm pe podium anul acesta. E o bucurie că am câştigat primul meci acasă”, spune Ramona Rus.
Cristina Miron este una dintre jucătoarele care au revenit în volei după ce a devenit mamă. Şi nu oricum, ci la cel mai înalt nivel.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
„Este frumos, mi se pare că pe lângă cariera în volei am realizat şi ceva frumos în viaţă. Asta mi-am dorit de mult, să fiu o mamă tânără, am reuşit. Şi am reuşit să mă şi reapuc de volei şi copilul meu să vină la meciuri”, a adăugat Cristina Miron.
Singura problemă a fost reprezentată de despărţirea forţată de fiul său în perioada cantonamentului cu naţionala.
„Mi-a fost greu din punct de vedere emoţional. Ştie că fac volei, ştie că plec, dar e obişnuit să plec aşa, o zi-două. Am stat plecată o lună jumate şi îmi punea nişte întrebări incomode, care mă emoţionau”, mai spune ea.
Secretul formării unei echipe atât de competitive stă în apropierea dintre jucătoare.
„S-a format un nucleu foarte frumos, am avut şi activităţi împreună şi pur şi simplu, anul ăsta se simte cumva spiritul de echipă şi cumva bucuria şi dorinţa jucătoarelor de a se afirma”.
„Când cineva spune că Dinamo e o mare familie eu pot să confirm chestia asta. Şi mă bucur foarte mult că am ajuns aici, sunt tratată foarte bine, atât eu cât şi colegele mele, e un colectiv minunat”, a încheiat Ramona Rus, jucătoare la Dinamo.
Afla mai multe despre: volei dinamo, dinamo