Alexandru Ioniţă II a fost convocat în premieră la echipa naţională pentru dubla cu Kazahstan şi Danemarca. Tânărul jucător al Astrei nu este surprins însă de decizia lui Contra.
"E o motivaţie în plus pentru mine această convocare. Merit să fiu acolo, sper să nu dezamăgesc. Am făcut un meci foarte bun azi, trebuie să fim realişti şi să ne mulţumim cu acest punct. Obiectivul nostru a fost de la început să nu pierdem.
Mi-a trimis mesaj de felicitare Cristi Săpunaru. Domnul Iordănescu mi-a spus încă de la început că sunt pariul lui şi că în şase luni voi ajunge la naţională. Îi mulţumesc pentru încredere" - a spus Alexandru Ioniţă II la Telekom Sport.
Romario Moise, jucătorul care în acest sezon a marcat atât cu FCSB, cât şi cu Dinamo, speră ca pe viitor să ajungă la rândul său la echipa naţională.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
"Mă bucur că am reuşit să marchez. Contează cel mai mult rezultatul final însă. Mă antrenez zi de zi pentru astfel de execuţii. Rămân mereu după antrenamente şi execut, iar peste 50 la sută îmi intră. Cu puţin noroc puteam să câştigăm, dar e bine şi aşa. Mă bucur pentru Alex, speră să-l urmez şi eu în viitor. Este un exemplu la noi în vestiar" - a spus Romario Moise la Telekom Sport.
Dinamo a încheiat la egalitate, scor 1-1, meciul susţinut, sâmbătă, pe teren propriu, în compania echipei Astra Giurgiu, în etapa a XIII-a a Ligii I, în direct la Telekom Sport 1.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: dinamo, astra, liga 1, alexandru ionita, romario moise