You are here:

Ionuţ Larie despre transferul lui Marius Constantin la U Craiova: ”Sper să meargă acolo, pentru că e altceva la Craiova”

 Ionuţ Larie despre transferul lui Marius Constantin la U Craiova: ”Sper să meargă acolo, pentru că e altceva la Craiova”

Gaz Metan Mediaș

Comentarii

CFR Cluj a învins, luni, pe teren propriu, cu scorul de 2-0, echipa Gaz Metan Mediaş, în etapa a VI-a a play-off-ului Ligii I. Clujenii s-au apropiat la un punct de liderul Universitatea Craiova.

Fundaşul Gazului, Ionuţ Larie a explicat după meci:

”Greu fără cei doi, probabil cei mai buni jucători ai noştrii din acest campionat, Sergiu Buş şi Marius Constantin. Greu şi fără jucătorii cărora li s-au terminat contractele.Greu, pentru că suntem puţini. Avem câţiva copii pe banca de rezerve, iar un meci la CFR e foarte greu indiferent cu cine joci pe teren. Nu mai ştim nimic de bani. Aşteptăm, vedem, avem promisiuni”

Despre vehiculatul transfer al lui Marius Constantin la Craiova, Larie a spus: ”Eu îi doresc din tot sufletul să meargă acolo, pentru că e altceva, este un club foarte important în România. Sper să se realizeze şi îi doresc succes dacă pleacă”

Larie, fost jucător la CFR Cluj se declară susţinătorul fostei sale echipe în lupta pentru titlu: ”În această luptă la titlu sunt fanul CFR-ului, dar inima mea e împărţită în multe părţi. Şi la Viitorul şi la FCSB şi la Farul şi la Tulcea” a mai spus Larie.

Meciul a fost arbitrat de Ovidiu Haţegan, ajutat de asistenţii Octavian Şovre şi Sebastian Eugen Gheorghe.

În clasament, CFR Cluj are 40 de puncte, iar Universitatea Craiova are 41 de puncte.

Afla mai multe despre: marius constantin 

viewscnt
Articole similare