Ionuţ Panţîru (28 de ani) a plecat de la FCSB, după şase ani şi jumătate în care a îmbrăcat tricoul roş-albastru.
Ionuţ Panţîru a sosit la FCSB în vara anului 2019 şi a fost om de bază în primele două sezoane pentru echipa bucureşteană. Din păcate, fundaşul crescut de Poli Iaşi a fost măcinat de accidentări şi a lipsit o bună perioadă de pe gazon.
Din cauza problemelor medicale, Panţîru nu a mai revenit la forma care l-a consacrat şi a fost tras pe linie moartă de FCSB în acest sezon, fiind scos de pe lista pentru Superliga.
Cu toate acestea, fundaşul stânga şi-a găsit repede angajament, tot în România, dar la o echipă de Liga 2.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Ionuţ Panţîru şi-a găsit echipă, după despărţirea de FCSB: a semnat cu o echipă cu mari pretenţii
Gigi Neţoiu, finanţatorul lui FC Voluntari, a anunţat că a ajuns la un acord cu Ionuţ Panţîru, care va fi prezentat oficial la formaţia ilfoveană. Fostul acţionar de la Dinamo a dezvăluit că i-a oferit lui Panţîru un contract mai bănos decât cel pe care îl avea la FCSB şi ameninţă că vor urma investiţii foarte mari la Voluntari.
”Da, l-am luat pe Panţîru. I-am dat contract mai mare ca la FCSB, altfel nu venea la noi. De acum înainte, la Voluntari s-a pornit Jihadul. O să aducem jucători doar de la primele cinci echipe din România şi o să vedeţi ce contracte le vom oferi. Să ţină pasul cu mine…”, a declarat Gigi Neţoiu, pentru Fanatik.
FC Voluntari este pe locul patru în Liga 2, cu 29 de puncte după 16 etape. Echipa ilfoveană l-a numit la începutul acestui an în funcţia de antrenor pe Mihai Iosif, care va debuta în Ghencea, pe 22 ianuarie, cu Steaua.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.