You are here:

Ionuţ Panţîru, prima reacţie după transferul la FCSB. Cum a reacţionat când l-a sunat Gigi Becali şi ce număr şi-a ales

Ionuţ Panţîru, prima reacţie după transferul la FCSB. Cum a reacţionat când l-a sunat Gigi Becali şi ce număr şi-a ales

FCSB

Comentarii

Ionuţ Panţîru, care a semnat un contract valabil cinci ani cu FCSB, a mărturisit că a primit cu mare bucurie telefonul lui Gigi Becali.

”Este cel mai important pas din cariera mea şi poate fi o bună rampă de lansare pentru mine, dacă voi juca bine. Am fost foarte entuziasmat şi m-am bucurat enorm când m-a sunat domnul Becali. Mă bucur pentru faptul că m-a contactat şi m-a dorit la echipă. Sper să nu-l dezamăgesc pe dumnealui şi pe persoanele care au aşteptări de la mine.

Obiectivul meu personal este să ajut echipa, să mă pun în folosul colegilor şi să avem rezultate bune împreună. Voi face tot ce depinde de mine ca să câştigăm campionatul în acest an.

Le mulţumesc şi celor de la Politehnica Iaşi, tuturor celor care mi-au fost alături şi, în special, familiei mele!”, a declarat Ionuţ Panţîru.

Fundaşul, în vârstă de 23 de ani, a semnat miercuri un contract valabil pe cinci sezoane şi va purta tricoul cu numărul 3 la FCSB.

Ionuţ Panţîru a fost juniorul celor de la LPS Iaşi şi Academia de Fotbal Gheorghe Hagi, iar la nivel profesionist a debutat pentru CSM Sighetu Marmaţiei, de unde a ajuns la Ştiinţa Miroslava. Din ianuarie 2017 şi până în iulie 2019 a evoluat la FC Politehnica Iasi, pentru care a adunat 61 de partide, un gol şi 3 pase de gol în toate competiţiile.

Afla mai multe despre: pantiru 

viewscnt
Articole similare