You are here:

IRONIA SORŢII | Momentul în care Arsene Wenger l-a confundat pe medicul naţionalei Croaţiei cu Unai Emery: ”M-a felicitat pentru sezonul excelent”

IRONIA SORŢII | Momentul în care Arsene Wenger l-a confundat pe medicul naţionalei Croaţiei cu Unai Emery: ”M-a felicitat pentru sezonul excelent”

Premier League

Comentarii

La EURO 2016, Arsene Wenger l-a confundat pe medicul Croaţiei cu Unai Emery. Ironia sorţii, la doi ani distanţă de la acel episod, Emery a fost numit urmaşul lui Wenger la Arsenal.

Arsene Wenger şi-a terminat aventura la Arsenal, echipă pe care a pregătit-o timp de 22 de ani. După o serie de zvonuri şi discuţii, şefii clubului au făcut o alegere surprinzătoare şi l-au anunţat oficial pe Unai Emery - rămas liber de contract după despărţirea de PSG.

Aceste evenimente se petrec la doi ani distanţă de la un episod foarte amuzant. Arsene Wenger a fost comentator pentru o televiziune la EURO 2016, turneu găzduit de ţara sa - Franţa. Pe vremea aceea, legendarul manager al lui Arsenal n-avea prea multă idee despre cum arată Unai Emery. Iar de aici s-a născut o scenă memorabilă.

Wenger a asistat la meciul Turcia - Croaţia (scor 0-1), din faza grupelor. La un moment dat, l-a abordat pe Tomaslav Madzar, medicul naţionalei Croaţiei: ”Wenger m-a felicitat pentru sezonul excelent şi m-a întrebat dacă am ajuns la un acord cu PSG”. Wenger tocmai ce-l confundase pe Madzar cu Unai Emery, cel care în acel an câştigase Europa League cu FC Sevilla şi era în negocieri cu PSG - club la care a ajuns în cele din urmă.

Afla mai multe despre: unai emeryarsenaltomaslav madzareuro 2016 

viewscnt
Articole similare