You are here:

Isăilă a povestit prin ce peripeţii au trecut tricolorii U21 în Ţara Galilor: "Mai aveam puţin şi cădeam de pe hartă"

Isăilă a povestit prin ce peripeţii au trecut tricolorii U21 în Ţara Galilor: "Mai aveam puţin şi cădeam de pe hartă"

Echipa națională

Comentarii

Invitat la Telekom Sport, Daniel Isăilă a povestit prin ce peripeţii a trecut naţionala de tineret în Ţara Galilor.

Tricolorii s-au antrenat pe un teren groaznic şi n-au avut nici măcar condiţiile minime de refacere.

"Mai aveam puţin şi cădeam de pe harta Europei.

Terenul respectiv era ca o mlaştină, intrai până la glezne. Nocturna foarte proastă...

Noi ne-am dus cu două zile înainte. I-am rugat să ne aştepte cu sandvişuri, pentru că am avut un drum foarte lung. Ne-au spus că nu ne-au putut pune la dispoziţie mâncare. Am mers la un fast food, unde am aşteptat încă vreo oră şi ceva să ne facă 30 şi ceva de sandvişuri.

Am făcut apoi peste două ore până la hotel. Am încercat să schimbăm locaţia, pentru că văzusem ce teren e. Nu ne-au lăsat să jucăm pe un teren sintetic care era în apropiere. Am cerut nişte butoaie cu gheaţă pentru refacere, dar ei ne-au adus pubele de gunoi. Efectiv le-au golit de gunoi şi le-au clătit puţin. Miroseau îngrozitor. Nu mai spun de vestiare. În vestiare era mai frig ca afară.

S-a văzut şi în meci această tensiune, băieţii au fost puţin irascibili.

Ei vin la noi în octombrie anul viitor. Avem timp să otrăvim fântânile :)", a spus Isăilă la Telekom Sport.

România U21 a terminat la egalitate în Ţara Galilor, scor 0-0 şi e lider în grupa de calificare pentru Euro 2019.

Afla mai multe despre: daniel isăilăţara galilorromania u21 

viewscnt
Articole similare