You are here:

Italia are un nou selecţioner, după ce Roberto Mancini şi-a prezentat demisia

Italia are un nou selecţioner, după ce Roberto Mancini şi-a prezentat demisia

Fotbal

Comentarii

Federaţia italiană de fotbal (FIGC) şi Luciano Spalletti au ajuns la un acord pentru ca acesta să preia funcţia de selecţioner al echipei naţionale în locul lui Roberto Mancini care a demisionat în urmă cu o săptămână, a anunţat, vineri, presa italiană.

Conform publicaţiei ”Gazzetta dello sport”, Spalletti, alegerea numărul unu a FIGC, va semna un contract pe trei ani, respectiv până în septembrie 2026.

Luciano Spalletti, noul selecţioner al Italiei

După mai multe convorbiri telefonice, el şi-a dat acordul preşedintelui FIGC, Gabriele Gravina, cu care se va întâlni vineri pentru a finaliza contractul său.

După numirea sa, care ar putea fi oficializată sâmbătă, Spalletti ar urma să susţină luni o conferinţă de presă în calitatea de selecţioner, conform cotidianului sportiv.

Campion al Italiei cu Napoli în sezonul trecut, Spalletti (64 ani) a părăsit apoi postul de antrenor al lui Napoli. El va avea drept obiectiv în noua sa postură de selecţioner să relanseze echipa naţională după ce aceasta a ratat calificarea la Cupa Mondială din Qatar de anul trecut, deşi deţine titlul de campioană europeană din 2021.

Negocierile cu Spalletti au fost complicate din cauza existenţei în contractul său care îl leagă încă de Napoli, până în iunie 2024, a unei clauze care prevede plata unei indemnizaţii de 3 milioane euro pentru a i se putea permite să accepte un nou post.

  • La rândul său, preşedintele lui Napoli, Aurelio De Laurentiis, a avertizat FIGC că nu va renunţa la această indemnizaţie.

Roberto Mancini, aflat în funcţie din mai 2018 şi câştigător cu "Squadra Azzurra" a EURO 2020, a demisionat duminica trecută din funcţia de selecţioner al echipei Italiei.

După anunţul demisiei lui Mancini, presa italiană a menţionat numele lui Luciano Spalletti, cel care a condus-o pe Napoli la titlu în sezonul trecut, drept posibil înlocuitor.

Demisia lui Mancini a fost considerată o surpriză de proporţii în plină lună august, fără niciun semn anterior. La începutul lunii, FIGC anunţase că Mancini va fi responsabil şi cu supervizarea selecţionatelor Under-20 şi Under-21.

  • Mancini (58 ani) a câştigat EURO 2020 cu Italia, dar a ratat la rândul său calificarea Italiei la Cupa Mondială din 2022 din Qatar, după ce naţionala Italiei nu a fost prezentă nici la CM 2018.

Afla mai multe despre: luciano spallettiroberto manciniitalia 

viewscnt
Articole similare