You are here:

Ivailo Petev a răbufnit, după egalul cu Poli Iaşi. ”Fiecare om are o limită”. Ce l-a deranjat pe antrenorul Universităţii Craiova

Ivailo Petev a răbufnit, după egalul cu Poli Iaşi. ”Fiecare om are o limită”. Ce l-a deranjat pe antrenorul Universităţii Craiova

Superliga

Comentarii

Universitatea Craiova a făcut un nou pas greşit în Superligă şi a remizat, pe teren propriu, scor 2-2, contra Politehnicii Iaşi. Deşi oltenii au condus cu 2-0 la pauză, formaţia lui Leo Grozavu a revenit în partea a doua şi a obţinut un punct important.

La finalul meciului, Ivailo Petev, antrenorul bulgar al Universităţii Craiova, a tras concluziile. Tehnicianul oltenilor s-a declarat mulţumit de atitudinea jucătorilor, însă a criticat deciziile brigăzii de arbitri, condusă la centru de Horia Mladinovici. 

  • Gazdele puteau da lovitura prin Jovan Markovic, care a înscris din careu în minutul 90+1, dar golul a fost anulat de VAR după şase minute de aşteptare.

„Sunt mulţumit de băieţi azi. Am controlat meciul, dar, din păcate, am făcut greşeli de care a beneficiat Poli Iaşi  Am avut situaţiile noastre, dar nu am reuşit să marcăm. Eu sunt mulţumit de jucători. Am pretenţii mari de la arbitraj, nu l-am comentat niciodată, dar fiecare om are o limită.

Au fost mai multe situaţii şi nu cred că a fost ofsaid la gol. Am jucat bine, dar, din păcate, am pierdut două puncte. Asta e cel mai rău. O să analizăm meciul să vedem unde am greşit”, a declarat Ivailo Petev.

Universitatea Craiova este pe locul trei în Superligă, cu 33 de puncte după 20 de etape, la şase lungimi de liderul FCSB, dar şi cu un meci în plus disputat.

 

Afla mai multe despre: ivailo petevuniversitatea craiovapoli iaşi 

viewscnt
Articole similare