You are here:

Ivan Patzaichin va fi înmormântat cu onoruri militare. Slujba va avea loc marţi, la Cimitirul Bellu

Ivan Patzaichin va fi înmormântat cu onoruri militare. Slujba va avea loc marţi, la Cimitirul Bellu

Sporturi

Comentarii

Ivan Patzaichin va fi înmormântat, marţi, cu onoruri militare, a anunţat familia fostului mare sportiv.

UPDATE | Sicriul cu trupul neînsufleţit al lui Ivan Patzaichin a fost depus la Clubul Sportiv Dinamo.


Funeraliile cu onoruri militare se vor desfăşura, marţi, la ora 13:00, la Clubul Sportiv Dinamo şi vor fi urmate de slujba de înmormântare la Cimitirul Bellu.

Cei care vor să îi aducă un ultim omagiu o pot face începând de luni, de la ora 12:00, la Muzeul Clubului Sportiv Dinamo din Şoseaua Ştefan cel Mare.

Ivan Patzaichin a încetat din viaţă duminică, la vârsta de 71 de ani. Familia sa a postat pe pagina sa de Facebook un mesaj în care anunţă că ”Ivan a plecat şi nu se mai întoarce”.

”Ivan a plecat. Şi nu se mai întoarce”, este mesajul semnat ”Familia” şi postat pe pagina de Facebook a sportivului.

Sportivul a murit după o lungă suferinţă. El era internat de mai bine de o lună la Spitalul Elias din Capitală.

Ivan Patzaichin s-a născut la 26 noiembrie 1949, la Mila 23, în judeţul Tulcea.

Este cvadruplu laureat cu aur la Jocurile Olimpice de vară din 1968, 1972, 1980 şi 1984 şi triplu laureat cu argint.

Afla mai multe despre: ivan patzaichin 

viewscnt
Articole similare