You are here:

Izolare à la Cluj. Kevin Boli, detalii despre perioada grea a fotbalului şi despre salariile de la CFR: "Respectăm asta aici"

Izolare à la Cluj. Kevin Boli, detalii despre perioada grea a fotbalului şi despre salariile de la CFR: "Respectăm asta aici"

Superliga

Comentarii

Fundaşul francez al echipei CFR Cluj, Kevin Boli, a povestit, într-un interviu acordat publicaţiei Lucarne Opposee, cum îşi petrece perioada de izolare impusă din cauza pandemiei de coronavirus.

Jucătorul de origine ivoriană spune că gruparea sa nu i-a modificat salariul din cauza crizei sanitare şi că se antrenează de trei ori pe săptămână la baza de antrenament a echipei: "La celelalte cluburi nu ştiu cum este, dar noi nu avem nicio informaţie pe această temă. În continuare sunt plătit normal", a spus el.

Boli afirmă că la Cluj sunt respectate restricţiile impuse de autorităţi, din cauza pandemiei de Covid-19 şi precizează că se antrenează de trei ori pe săptămână: "Este cam ca peste tot în Europa. Criza de sănătate este prezentă. Ne-am izolat în locuinţa noastră de la mijlocul lunii martie şi asta va continua până la 14 mai. Pentru a putea părăsi locuinţa, trebuie să completezi un certificat ca în Franţa. Izolarea este destul de bine respectată aici. Nu văd mulţi oameni afară. Eu sunt bine, sunt acasă. Dar de trei ori pe săptămână, în grupuri de doi sau trei jucători, ne întâlnim la centrul de antrenament din Cluj pentru a ne menţine forma fizică. Acolo mă întâlnesc cu coechipierii mei francezi, Mike Cestor şi Billel Omrani. Facem exerciţii pentru întărirea musculaturii şi atingem puţin mingea.

Acasă, joc PlayStation, FIFA 20, urmăresc seriale... Întrucât am mult timp liber, fac un pic din toate. Fotbalul este un fel de rutină. Fără el, viaţa mea este complet diferită. Îmi dau seama că, după cariera de fotalist, va trebui să fac ceva care îmi place. Acum am timp să fac lucruri pe care nu sunt obişnuit să le fac. De exemplu, citesc mai mult şi petrec mai mult timp pe video cu familia mea. Nu ştim când vor începe antrenamentele colective, avem răbdare. Aş dori să se reia meciurile, dar să se reia fără suporteri... Pentru mine, fotbalul se joacă în prezenţa lor. Am jucat un meci cu porţile închise înainte de începerea izolării (n.r. - cu Gaz Metan, la 9 martie). A fost zero. Nicio ambianţă. Dacă ar fi să reluăm sezonul, cred că ar fi mai mult din motive economice. Sunt alţii mai capabili să decidă asta şi vor lua cele mai bune decizii", a declarat Boli.

 

Afla mai multe despre: kevin bolicfr cluj 

viewscnt
Articole similare