You are here:

“Izolat” pe plajă. Cum trec zilele pentru Denis Alibec în timpul pandemiei | INTERVIU EXCLUSIV

“Izolat” pe plajă. Cum trec zilele pentru Denis Alibec în timpul pandemiei | INTERVIU EXCLUSIVgalerie foto

Astra Giurgiu

Comentarii

Oprirea campionatului a dat peste cap atât planurile echipelor, ale oficialilor, dar şi ale jucătorilor. Dacă FCSB le-a oferit câteva zile de vacanţă, iar jucătorii se întorc la antrenamente de săptămâna viitoare, alte echipe au sistat cu totul activitatea.

Astra Giurgiu este una dintre aceste formaţii, iar acum, jucătorii se pregătesc individual, fiecare alegând modalitatea de exerciţiu. Atacantul a plecat acasă, la Mangalia, unde a reînceput antrenamentele pe plajă. 
 
Pentru Telekom Sport, Alibec a vorbit despre cum îşi petrece timpul în această perioadă, despre jocurile sale preferate, dar şi despre cum se menţine in formă. 
 
Cum ţi ai petrecut timpul in aceasta perioada, de când s-a întrerupt campionatul? 
Am respectat sfaturile care rulează peste tot şi Am stat mai mult în casă. M-am uitat la filme şi m-am jucat. Ce altceva poţi să faci in condiţiile astea?

 

Cum reuşeşti să te menţii în formă? Ce exerciţii faci? Câte ore?
Acum, că am ajuns acasă, la familia mea, merg şi alerg pe plajă. E pustie şi e mult mai sigură decât parcul, unde am văzut că se strânge multă lume.

Ce îţi lipseşte cel mai mult in această perioadă? De cine ţi-e cel mai dor din echipa? 
Îmi lipseşte fotbalul în sine. Sper să înceapă cât mai repede, pentru că tuturor ne e dor de fotbal, fie ca e vorba de jucători sau fani.
 
Câte ore ai petrecut în această perioadă pe reţelele de socializare? 
Nu prea stau, sincer. Mai rău te sperii când vezi ce scrie pe internet. E mai bine uneori să nu citeşti.


Care a fost obiectul de care nu te ai dezlipit in ultimele zile?
Nu am unul anume. Deocamdată, mă descurc.

Tot mai mulţi oameni din fotbal vorbesc despre un dezastru în fotbalul românesc. Eşti îngrijorat? 
Da, sunt îngrijorat, dar aceeaşi situaţie e peste tot, în toate campionatele. Deci nu ar trebui să ne facem mai multe probleme decât e cazul. Am văzut decizii în Franţa, Spania, Anglia, deci probleme sunt peste tot.
 
Ce lucruri vei face până se reia campionatul? Lucruri pe care nu le puteai face înainte din cauza timpului, a distanţei fata de familie?
Programul de fotbalist e unul care ocupă foarte mult timp, ajungi foarte greu acasă. Voi sta mai mult cu familia, asta mi-a lipsit în ultima perioadă. 
 
Nu ai facut un secret din pasiunea ta pentru jocuri, ce joci acum, CS sau FIFA?
Dota.
 
Am vazut că ai primit un card special cu tine de la Ea Sports, cum se simte în joc, cu cine l-ai asemăna?
Pai are 99, deci eşti cel mai bun din joc.

Câte controllere ai rupt de nervi, la FIFA?
Hmmm... Am rupt câteva, mai ales când mă joc împotriva prietenilor.

Eşti mai bun în FIFA decât în realitate?
Nu cred, nu prea am viteza în FIFA.”, a declarat Denis Alibec, în exclusivitate pentru Telekom Sport.
 
 

 

 Galerie foto

Afla mai multe despre: alibecpandemieastra 

viewscnt
Articole similare