Nicolae Stanciu (30 de ani) schimbă echipa, de la Wuhan Three Towns la Damac, în Arabia Saudită, mutare rezolvată în cantonamentul naţionalei dinaintea dublei cu Kosovo şi Israel din preliminariile EURO 2024. Decarul României se va umple de bani la a doua experienţă în zona Golfului.
Damac, echipa lui Cosmin Contra din Arabia Saudită, a obţinut semnătura lui Nicolae Stanciu, decarul naţionalei României, care va câştiga o sumă impresionantă de bani în noua aventură din zona Golfului. Românul a mai fost arabi, la Al Ahli, care l-a cumpărat în trecut de la Sparta Praga.
Jackpot! Câţi bani va câştiga Nicolae Stanciu, după transferul de la Wuhan Three Towns la Al Ahli
Anamaria Prodan, agentul lui Nicolae Stanciu, a dezvăluit că jucătorul va încasa anual două milioane de euro, sumă la care se adaugă şi bonusuri, conform Fanatik.
"Am tot vorbit cu Nicolae Stanciu în ultima perioadă. Mi-a spus că vrea să vină mai aproape de casă, să fie cât mai aproape de familie. Acesta este principalul motiv pentru care s-a transferat la Damac. Am spus-o, mă repet. Nicolae Stanciu este cel mai bun jucător de fotbal al României în acest moment", a spus Anamaria Prodan, conform sursei citate.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Nicolae Stanciu a mai jucat în Arabia Saudită la Al Ahli în perioada ianuarie 2018 - iulie 2019, după ce a fost cumpărat de la Sparta Praga, pentru 10 milioane de euro.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: nicolae stanciu, damac, salariu, transfer, arabia saudita