James Rodriguez a fost prezentat oficial de Al Rayyan, formaţie din prima ligă a Qatarului.
James Rodriguez, prezentat oficial la noua echipă
James Rodriguez a părăsit-o oficial pe Everton, după doar un an petrecut pe Goodison Park. Columbianul venise la Liverpool la insistenţele lui Carlo Ancelotti, însă după plecarea italianului, şi venirea lui Rafa Benitez, mijlocaşul nu s-a mai găsit în planurile echipei.
Perioada de transferuri pentru echipele europene se încheiase, iar James încă nu reuşise să plece, astfel că a fost nevoit să aleagă cea mai bună opţiune rămasă. Al Rayyan a reuşit să îşi asigure serviciile starului de la Campionatul Mondial din 2014 pentru doar opt milioane de euro, plus bonsusuri de performanţă.
Ajuns în Qatar, Rodriguez a fost prezentat în faţa a câteva sute de suporteri, pe bijuteria de stadion a lui Al Rayyan, arenă pe care au să se dispute meciuri de la Campionatul Mondial din anul viitor. Vorbind despre transfer, James a transmis: ”O nouă oportunitate pentru a mă bucura de viaţă. Mulţumesc lui Al Rayyan pentru această experienţă”.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
- Citește și
- Marea problemă de la Clinceni: ”Când se întâmplă ceva o dată, de două ori, poate să fie întâmplare. Când se întamplă de la începutul campionatului, nu mai e”
- Edi Iordănescu îi face pe plac lui Gigi Becali. Finanţatorul, foarte mulţumit de una dintre politiciile tehnicianului
- Posibilul motiv pentru care a renunţat Simona Halep la serviciile lui Darren Cahill. Accidentările şi-au spus cuvântul | EXCLUSIV
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: james rodriguez, al rayyan