You are here:

Jandarmeria a anunţat că au fost aplicate 19 sancţiuni contravenţionale la partida dintre Dinamo şi FC Argeş

Jandarmeria a anunţat că au fost aplicate 19 sancţiuni contravenţionale la partida dintre Dinamo şi FC Argeş

Superliga

Comentarii

Jandarmeria Bucureşti a anunţat că au fost aplicate 19 sancţiuni contravenţionale în valoare totală de 6.400 de lei, după meciul Dinamo - FC Argeş, scor 6-1, din barajul de menţinere/promovare în Superliga.

Potrivit Jandarmeriei, au fost constatate şi întocmite 7 acte de sesizare în vederea înaintării către organele abilitate, astfel:

- 5 acte de sesizare în conformitate cu prevederile Legii nr. 126/1995 privind regimul materiilor explozive;

- un act de sesizare în conformitate cu prevederile Legii nr. 143/2000 privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri;

- un act de sesizare în conformitate cu prevederile art. 372 Cod Penal (portul sau folosirea fără drept de obiecte periculoase).

De asemenea, au fost aplicate 19 sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 6.400 de lei, astfel:

-  3 sancţiuni contravenţionale în conformitate cu prevederile Legii nr. 4/2008 privind prevenirea şi combaterea violenţei cu ocazia competiţiilor şi a jocurilor sportive;

-  16 sancţiuni contravenţionale în conformitate cu prevederile Legii nr. 61/1991 pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice;

Totodată, au fost aplicate 13 sancţiuni complementare privind interzicerea accesului la competiţiile sportive pe o perioadă între 6 luni şi 1 an.

Dinamo a obţinut o victorie fără drept de apel cu FC Argeş, pe Arena Naţională, scor 6-1, luni, în barajul pentru menţinere/promovare în Superliga.

Dinamoviştii au punctat prin Bena (15), Larrucea (24), Pop (28), Ghezali (41, 62) şi Iglesias (56). Golul de onoare al argeşenilor a fost marcat de Zebic, în minutul 55. Returul va avea loc sâmbătă, trei iunie de la 20:30.

Afla mai multe despre: dinamofc argeş 

viewscnt
Articole similare