Zi excelentă pentru România în duelul cu Serbia din Billie Jean King Cup.
Jaqueline Cristian a adus a doua victorie în Billie Jean King Cup! România conduce Serbia cu 2-0 după prima zi
Jaqueline Cristian (25 de ani, locul 98 WTA) a învins-o, vineri, pe Aleksandra Krunic, în vârstă de 30 de ani, numărul 689 WTA, în al doilea meci al întâlnirii Serbia – România, de la Kraljevo, din play off-ul Grupei Mondiale a Billie Jean King Cup, astfel că scorul a devenit 2-0 pentru sportivele tricolore.
Cristian s-a impus cu scorul de 7-5, 6-4, într-o oră şi 45 de minute.
În primul meci, Gabriela Ruse (26 de ani, locul 125 WTA) a învins-o pe Mia Ristic (17 ani, 353 WTA), scor 7-6 (2), 6-3, în aproape două ore.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Sâmbătă, în a doua zi de întreceri, de la ora 12.00, Jaqueline Cristian o va înfrunta pe Ristic în prima partidă, iar apoi Ruse va juca împotriva Aleksandrei Krunic.
Meciul de dublu va fi ultimul al zilei de sâmbătă, jucătoarele nominalizate fiind Monica Niculescu şi Irina Bara pentru România, respectiv Natalja Stevanovic şi Katarina Kozarov.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: jaqueline cristian, tenis, romania