Jayson Papeau, extrema celor de la Rapid, a vorbit despre Bucureşti, comparându-l totodată cu Parisul, acolo unde fotbalistul a locuit în trecut.
Jayson Papeau, despre cum s-a adaptat în Bucureşti
Fotbalistul giuleştenilor a surprins plăcut de la venirea în România, el fiind unul dintre liderii Rapidului. În exclusivitate pentru Orange Sport, francezul a comparat Capitala cu Parisul, ţinând să precizeze că-i place foarte mult în Bucureşti.
„Când am ajuns aici, mi s-a spus că Bucureştiul e Micul Paris, dar îmi place foarte mult oraşul. Paris e frumos pentru că am locuit acolo, dar îmi place să descopăr locuri noi, iar Bucureştiul îmi place foarte mult!”, a declarat Jayson Papeau.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
De asemenea, francezul a explicat şi cum a privit vestea că Rapid Bucureşti este interesat de serviciile sale. Papeau a recunoscut că a fost surprins de oferta primită, dar a acceptat-o cu mare bucurie.
„Am fost foarte surprins pentru că nu mă aşteptam să mă caute vreun club. Eram în Polonia, la sfârşitul sezonului şi nu eram în formă. Când Rapid m-a sunat, a fost ca un cadou pentru mine, am fost fericit”, a mai spus Papeau în exclusivitate pentru Orange Sport.
- 600.000 de euro este cota de piaţă a lui Jayson Papeau, potrivit portalului de specialitate Transfermarkt.com
Bergodi, despre Albu şi Borza: ”Le e ruşine, dar nu îi tratăm ca pe nişte interlopi”
Antrenorul Rapidului a precizat ce sancţiuni au primit Alex Albu şi Andrei Borza, după ce aceştia au petrecut într-un club din Iaşi în urma eşecului suferit de giuleşteni în Copou.
”Au primit pedeapsa. Au fost amendaţi. Am avut o discuţie cu ei. Unul mi-a scris. Cu altul am vorbit, cu copilul. Au înţeles că au greşit, dar nu îi tratăm ca pe nişte interlopi! Vom vedea zilele viitoare ce se va întâmpla cu ei. Iertarea e în creştinism, am făcut şi eu greşeli...
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Erau foarte dezamăgiţi, mi-au cerut iertare şi vom vedea după meciul acesta ce se va întâmpla. Au luat amendă... Nu e nicio problemă. Astăzi şi mâine se antrenează doar cu echipa a doua.
Nu putem să le dăm în cap! Le e ruşine, săracilor, de mine şi de ce-au făcut. N-aveau voie să facă asta. Dar nu suntem roboţi”, a declarat Bergodi, înainte de meci.
În clasamentul Superligii României, Rapid ocupă locul 3, cu 48 de puncte, fiind întrecută de CFR Cluj în urma rezultatelor înregistrate în runda precedentă.
Afla mai multe despre: jayson papeau, rapid, superliga