Jean Vldoiu, preşedintele lui FC Argeş şi legendă a clubului, a vorbit despre fotbalistul care l-a dat pe spate în ultima vreme.
FC Argeş a revenit în Liga 1 în sezonul trecut şi a reuşit să facă o impresie incredibilă. După ce la jumătatea campionatului trecut se afla pe ultimul loc, echipa din Piteşti l-a instalat pe Andrei Prepeliţă pe bancă, alături de Mihai Ianovschi, iar cei doi au făcut minuni pentru formaţia argeşeană.
Echipa a fost la un pas de a prinde play-off-ul sezonul trecut, iar sezonul acesta se luptă din nou pentru un loc printre primele şase. FC Argeş nu a mai pierdut de nouă meciuri în toate competiţiile şi se află la câteva puncte de locurile de play-off, dar şi în sferturile Cupei României.
Printre oamenii de bază din trupa lui Andrei Prepeliţă se numără Grigore Turda, fundaşul central de 24 de ani al piteştenilor. Cotat la 500.000 de euro de transfermarkt, Turda a fost om de bază al formaţiei încă de când a semnat cu FC Argeş, în 2018, şi continuă să impresioneze chiar şi la nivel înalt.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Jean Vlădoiu îl compară cu Belodedici!
Printre cei mai mari admiratori ai săi se numără Jean Vlădoiu. Preşedintele formaţiei piteştene l-a ridicat în slăvi pe Turda, comparându-l cu Belodedici, înainte de a afirma că îl vede drept o opţiune pentru echipa naţională.
”De mult timp am spus că Turda este un jucător senzaţional. L-am comparat cu Belo, care este fratele meu şi îmi permit. Nu m-am înşelat, el de la lună la lună şi de la săptămână la săptămână creşte în joc. E un jucător pe care în scurt timp îl putem vedea şi la echipa naţională”, a declarat Jean Vlădoiu.
Truda a părăsit-o pe Pandurii Tg. Jiu pentru a semna cu FC Argeş, în 2018, şi a reuşit să însumeze 81 de apariţii pentru clubul piteştean, în care a marcat patru goluri. Fundaşul central a fost parte din lotul ce a obţinut promovarea în Liga 1, în 2020.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
- Citește și
- Motivul pentru care s-a ”supărat foarte rău” Dan Petrescu pe Mihai Bordeianu: ”Ştia că nu trebuia să facă asta, e o regulă”
- Tânărul fotbalist român care ar putea fi urmaşul lui Hagi: ”Joacă cu o dezinvoltură extraordinară. E exact ca Gică”
- Fotbalistul român care a atras privirile lui Juventus: ”A fost interes”. Ce conaţional i s-ar putea alătura lui Radu Drăguşin la Torino
Afla mai multe despre: grigore turda, jean vlădoiu, fc argeş