AS Roma a câştigat prima ediţie a Conference League, după ce a învins în finală, miercuri, la Tirana, cu scorul de 1-0 (1-0), echipa Feyenoord Rotterdam.
După acest succes, Jose Mourinho a devenit singurul antrenor din istorie care a câştigat trofee continentale cu patru echipe, FC Porto (Cupa UEFA şi Liga Campionilor), Inter Milano (Liga Campionilor), Manchester United (Liga Europa) şi AS Roma (Conference League). De asemenea, acesta este primul trofeu european din istoria clubului roman.
Kovacs a avut parte de o fază controversată la începutul reprizei a doua, la scorul de 1-0, când Tammy Abraham a scăpat singur cu portarul, iar un fundaş al olandezilor l-a tras discret de mână, împiedicându-l să joace balonul. Centralul român a lăsat jocul să continue, iar atacantul englez a protestat îndelung.
La finalul meciului, Jose Mourinho a fost vizibil emoţionat după ce a câştigat primul trofeu cu AS Roma. Portughezul a dezvăluit că va rămâne la AS Roma chiar şi în sezonul următor.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
”Asta mă face să mă simt bătrân!”
”Sunt multe lucruri care îmi trec prin minte acum. Sunt la Roma de 11 luni şi am înţeles imediat unde mă aflu. Aşa cum le-am spus şi băieţilor, în Torino, în vestiar, am făcut ce trebuia să facem, treaba noastră, însă astăzi nu a fost muncă, azi a fost istorie şi am scris istorie. Conference League e o competiţie pe care am crezut că o vom câştiga din start, am devenit încet din ce în ce mai puternici şi am întâlnit echipe din ce în ce mai puternice, însă ţinteam la treofeu, am sacrificat câteva puncte în campionat, fără să pierdem calificarea în Europa League.
Voi rămâne aici, chiar dacă vor veni oferte, vreau să rămân la Roma şi trebuie să înţelegem ce vor conducătorii din sezonul următor, pentru a putea continua în acest ritm, să ne definim direcţia pentru sezonul următor. Mă simt ca un jucător de-al Romei, ca un fan al lui Inter, Chelsea, sunt nebun după Real Madrid, însă cu tot respectul pentru cluburile la care am lucrat, simt 100% echipa Romei.
Astăzi mi s-a spus că m-am alăturat domnului Trapattoni, am câştigat în trei decenii diferite, iar asta mă face să mă simt bătrân, însă acum merg în vacanţă, stau pe plajă, în faţa casei şi mă gândesc la toate aceste lucruri”, a declarat Jose Mourinho, potrivit tuttomercatoweb.
De asemenea, Jose Morinho a dezvăluit cât de special este pentru el trofeul Conference League cucerit cu AS Roma.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
”Lucrul incredibil la cariera mea, pe lângă victoriile cu Manchester United, a fost când am câştigat cu Porto, Inter şi acum cu Roma, e ceva special. E uşor să câştigi atunci când se aşteaptă toată lumea, dar e special să câştigi când faci ceva istoric. Sper ca fanii să ne aştepte şi să sărbătorească alături de noi”, a spus portughezul.
Afla mai multe despre: jose mourinho-conference league-as roma