You are here:

Jose Mourinho, mesaj clar după primul gol marcat de Lukaku pentru AS Roma: "Are nevoie să fie iubit şi dorit"

Jose Mourinho, mesaj clar după primul gol marcat de Lukaku pentru AS Roma: "Are nevoie să fie iubit şi dorit"
Comentarii

Romelu Lukaku a marcat primul său gol la AS Roma, duminică, în meciul cu Empoli (7-0), iar antrenorul echipei giallorossa, Jose Mourinho, a declarat că belgianul este fericit la noua sa echipă.

''Lukaku are nevoie să fie iubit şi dorit. Când a venit aici, a putut simţi că echipa are nevoie de un jucător ca el. Cred că este cu adevărat fericit. Îi place să câştige, asta este în natura lui. El este un jucător inteligent şi încă de la venirea lui a spus clar că cel mai important este ca Roma să înscrie şi nu el'' , a declarat după meci Mourinho.

Lukaku a fost împrumutat în acest sezon de Chelsea la Roma, unde l-a regăsit pe Mourinho, cu care a colaborat atât la clubul de pe Stamford Bridge, cât şi la Manchester United. În sezonul trecut, belgianul de 30 ani a jucat sub formă de împrumut la un alt club din Serie A, Inter Milano.

În meciul cu Empoli (7-0), care a consemnat prima victorie din acest sezon pentru AS Roma, Lukaku a marcat al şasea gol, în minutul 82.

În sezonul trecut, la Inter, Lukaku a disputat 37 de meciuri şi a marcat 14 goluri în toate competiţiile.

AS Roma, aflată pe locul 12 în Serie A, joacă joi cu Sheriff Tiraspol în Europa League, înaintea meciului din deplasare cu Torino, de duminică.

Afla mai multe despre: as roma 

viewscnt
Articole similare