Presa italiană a anunţat interesul lui Jose Mourinho pentru Kurt Zouma, jucător cu care portughezul a colaborat pe Bridge, în 2015.
Jose Mourinho a ajuns oficial la Roma, iar portughezul îşi definitivează lista de cumpărături. ”The Special One” are nevoie de întăriri pe o multitudine de poziţii, printre care şi fundaş central, iar Kurt Zouma ar fi alesul acestuia. După şapte ani pe Bridge, în care nu a fost mai deloc titular, fundaşul francez ar fi dispus să părăsească definitiv clubul.
Jose Mourinho şi-a găsit alesul!
Presa italiană a dezvăluit că Mourinho este interesat de o reuniune cu fostul său jucător. Zouma a ajuns la Londra pe când portughezul era încă la conducerea ”albaştrilor”, iar noul tehnician al Romei a fost cel care i-a dat primele minute în Premier League francezului, pe când avea 20 de ani.
Însă, după plecarea lui Mourinho, Zouma nu a mai fost pe placul următorilor tehnicieni şi a petrecut câteva sezoane împrumutat la Everton şi Stoke, înainte de a reveni la Londra, sub Frank Lampard. Apărătorul central şi-a demonstrat valoarea în ultimele sezoane, însă nu pare a fi în planurile lui Tuchel, care ar renunţa la el pentru o sumă corectă.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
În cei şapte ani şi jumătate de când a semnat cu Chelsea, Zouma a petrecut timp împrumutat la Saint-Etienne, Stoke şi Everton, însă a reuşit să însumeze 150 de apariţii pentru londonezi, marcând 10 goluri şi oferind şase pase decisive. În palmaresul său cu ”albaştrii” se află o Cupă a Ligii, două Premier League-uri şi Liga Campionilor.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: kurt zouma, jose mourinho, roma, zouma roma, transferuri roma, transferuri mourinho, chelsea