You are here:

Jucătorii de la FCSB au fost supuşi din nou testului COVID-19. Urmează meciuri amicale pentru vicecampioana României

Jucătorii de la FCSB au fost supuşi din nou testului COVID-19. Urmează meciuri amicale pentru vicecampioana României

FCSB

Comentarii

Valeriu Argăseală a mărturisit în cadrul evenimentului online ReStart Sport Summit că jucătorii de la FCSB au fost din nou testaţi pentru noul coronavirus.

Este al doilea test la care sunt supuşi fotbaliştii lui Bogdan Argeş Vintilă, iar oficialii FCSB-ului aşteaptă rezultate bune.

Valeriu Argăseală a anunţat că speră ca în perioada următoare, fotbaliştii roş-albaştrilor să poată face următorul pas important: meciurile amicale.

”Cumva noi am intrat într-o tare de pregătire normala chiar dacă se face pe grupuri de câte 3-4, chiar dacă în momentul ăsta se face doar pregătire fizică. Până la urmă noi am devansat cumva cantonamentul din luna iunie care se făcea la fotbal, şi îl facem în această perioadă.

Am ieşit cu capul deasupra apei, vedem soarele. Credem că lucrurile se îndreaptă spre mai bine şi aşteptăm la 1 iunie, odată cu Ziua Copilului, să ne aducă şi o bucurie, în sensul că să relaxăm mai mult măsurile de pregătire. Să avem posibilitatea să ne pregătim la sporturile de echipă pentru că la individual deja cred că e alt nivel de pregătire şi să putem să avansăm spre data 12-13 iunie, când ne-am propus din perspectiva Ligii şi a Federaţiei române de fotbal, să reîncepem camoionatul.

Am făcut şi cea de-a doua testare, pentru că au trecut cele 7 zile, aşteptăm din nou evoluţia foarte bună a jucătorilor, în sistemul depregătire pe care antrenorii l-au conceput şi, spreăm ca de la 1, să ne reunim întreaga echipa, în aceiaşi formulă în cantonanemt şi să mergem mai departe în meciuri amicale, pentru antrenamente colective, pentru antrenamente tactice şi pe 13 să vă oferim posibilitatea să vedeţi meciurile de fotbal” a spus Argăseală la ReStart Sport Summit.

“ReStart Sport Summit” este un eveniment online în care cluburile, federaţiile şi autorităţile analizează impactul pe care circumstanţele excepţionale actuale îl generează asupra performanţei sportive. Evenimentul este organizat de fostul sportiv de performanţă, Virgil Stănescu.

Afla mai multe despre: fcsbvaleriu argăseală 

viewscnt
Articole similare