You are here:

Jucătorii echipei naţionale a Chinei nu au voie să aibă tatuaje

Jucătorii echipei naţionale a Chinei nu au voie să aibă tatuaje
Comentarii

Ministerul chinez al Sporturilor le-a interzis jucătorilor din echipa naţională de fotbal să se tatueze, iar cei care au deja au fost îndemnaţi să le îndepărteze, informează AFP.

De câteva luni, China încearcă să-şi recapete controlul asupra tinerei generaţii cenzurând muzica, jocurile online sau chiar reality show-urile. Statul impune noi măsuri pentru a se asigura că tinerii nu cad pradă decăderii morale care ar veni din străinătate. Ultima măsură se referă la jucătorii echipei naţionale.

Ei au acum "interdicţia oficială de a avea tatuaje noi", a anunţat, marţi, Ministerul Sporturilor, invitându-i pe cei care au deja să le "elimine". "În circumstanţe speciale (...) tatuajele ar trebui acoperite” în timpul antrenamentelor şi competiţiilor, a arătat ministerul, într-un comunicat, care interzice convocarea oricărui sportiv tatuat.

Tatuajele sunt în general descurajate în China, care rămâne în mare parte o societate conservatoare. Dar acestea au un oarecare succes în oraşele mari, mai ales în rândul generaţiei tinere. Nu este prima dată când estetica îşi face loc în fotbalul chinez. În urmă cu câţiva ani, federaţia le ceruse deja jucătorilor să-şi acopere tatuajele la meciuri.

Afla mai multe despre: chinafotbaltatuaje 

viewscnt
Articole similare