You are here:

Jucătorii FCSB-ului, criticaţi de unul dintre ei: ”Un meci prost. Luăm gol la aproape fiecare fază”

Jucătorii FCSB-ului, criticaţi de unul dintre ei: ”Un meci prost. Luăm gol la aproape fiecare fază”

FCSB

Comentarii

Portarul celor de la FCSB, Ştefan Târnovanu (24 de ani), a tras concluziile după victoria cu Farul, din campionatul României.

FCSB a învins-o, vineri seară, pe teren propriu, pe Farul Constanţa, scor 3-2, într-un meci din etapa a cincea a Superligii, în care a revenit în ultimele minute de la 1-2.

În meciul disputat în Ghencea, au marcat Ştefănescu ’42 şi Olaru ’87, ‘90+4, din penalty, pentru FCSB, iar Vînă ‘5 şi Grigoryan ‘43, pentru Farul.

Ultimul gol al partidei, cel al lui Olaru, a fost marcat dintr-un penalty acordat după consultarea VAR, la o fază foarte controversată în careul constănţenilor.

După victoria cu Farul, toţi cei de la FCSB se gândesc la returul cu Sparta Praga: ”Nu contează cum”

La finalul meciului, Ştefan Târnovanu a avut un discurs categoric cu privire la jocul prestat de echipa sa, dar gândurile sale se îndreaptă acum spre meciul retur cu Sparta Praga.

”Un meci pe care l-am început prost. Nu pot să înţeleg de ce, dar partea bună e că am întors jocul şi asta e cel mai important pentru mine. Poate că data viitoare vor intra rezervele şi vor decide meciul. 

Luăm gol la aproape fiecare fază a adversarilor. Nu ştiu de ce, dar vom regla asta. Ne gândim la meciul care urmează de fiecare dată. Ne dorim din suflet să îl îndeplinim. Le mulţumim fanilor pentru interes. 

La calificare ne gândim, nu contează cum, important e să ne calificăm. Nu am avut şansă să câştigăm la ei, sper să o facem acolo”, a declarat Târnovanu, după meci.

Afla mai multe despre: fcsbstefan tarnovanusuperliga 

viewscnt
Articole similare