You are here:

Jucătorul de 300 de milioane de euro, care a fost dat afară de Barcelona prin e-mail, a mărturisit tot! ”A fost un gest urât din partea clubului!”

Jucătorul de 300 de milioane de euro, care a fost dat afară de Barcelona prin e-mail, a mărturisit tot! ”A fost un gest urât din partea clubului!”

FC Barcelona

Comentarii

Matheus Fernandes, jucător în vârstă de 23 de ani, a fost dat afară de la echipă fără să primească alte explicaţii.

Barcelona îi setase jucătorului o clauză de 300 de milioane de euro, iar mijlocaşul brazilian a relatat totul şi a declarat că avocaţii săi vor da în judecată clubul catalan. 

Echipa lui Messi i-a plătit 7 milioane de euro lui Palmeiras, în ianuarie 2020, pentru Matheus Fernandes, iar acesta urma să fie unul dintre viitoarele staruri de pe Camp Nou.

Din păcate pentru el, perioda petrecută la Barca nu a fost benefică şi a bifat doar o apariţie la echipă. În urmă cu câteva săptămâni, a fost dat afară de la echipă prin intermediul unui e-mail, fără să primească altă explicaţie de la club. 

”Când l-am primit, nu mi-a venit să cred. Eram acasă cu soţia mea, cineva din staff-ul clubului m-a întrebat dacă am aceeaşi adresă de e-mail, am confirmat şi am primit-o (n.r.- concedierea). Nu am înţeles, le-am trimis mesajul agentului meu şi avocatului. Ei mi-au spus că m-au dat afară. Fără nicio conversaţie, nimic, nici măcar nu m-au sunat să-mi spună la revedere.

Nu-i costa nimic să mă sune să vorbim, cred că e foarte neprofesionist!

Nu-i costa nimic să mă sune să vorbim, cred că e foarte neprofesionist. A fost un gest urât din partea clubului. Nici nu ştiu ce s-a întâmplat, las totul în grija avocaţilor. Am visat de când eram mic să joc pentru Barcelona.

Când am ajuns acolo, nu m-au tratat ca pe un fotbalist. Directorul sportiv, Ramon Planes, nu m-a tratat ca un jucător profesionist al Barcelonei. Ceilalţi jucători transferaţi în acea perioadă au avut parte de o prezentare oficială, eu nu. Am fost un pic supărat. M-au tratat diferit”, a declarat Matheus Fernandes, citat de Mundo Deportivo.

După aventura nefericită de la Barcelona, Matheus s-a întors la Palmeiras, unde speră să îşi redreseze cariera şi să ajungă un mare fotbalist brazilian.

”Îmi ştiu potenţialul. Această întâmplare nu o să-mi încheie cariera. Voi munci la Palmeiras, mă voi antrena din greu şi voi da totul pe teren. Am tot viitorul în faţă, pot deveni un idol la Palmeiras”, a adăugat fotbalistul sud-american.

Cota de piaţă a lui Matheus Fernandes, potrivit Transfermarkt, este de 1,5 milioane de euro. El a jucat 11 meciuri pentru Palmeiras, în primul mandat, şi a marcat un singur gol. 

Afla mai multe despre: matheus fernandes-barcelona-la liga 

viewscnt
Articole similare