Denis Alibec nu a reuşit să marcheze în Islanda - România 0-2, dar tot s-a făcut remarcat.
Vârful adus de Marius Şumudică la CFR a jucat 76 de minute în meciul cu Islanda, deoarece a suferit o accidentare şi va rata partidele cu Liechtenstein şi Macedonia de Nord. Mircea Lucescu l-a remarcat pe Denis Alibec şi a spus că a fost decisiv în victoria României. El a reuşit să se descurce în duelurile fizice cu fundaşii masivi islandezi.
”Am văzut meciul, băieţii au jucat bine. Au profitat de o situaţie mai deosebită a islandezilor pentru că schimbă generaţia. Deja de anul trecut se vedea că au nevoie să schimbe generaţia de jucători. Era o echipă care fusese folosită pe parcursul a 8 ani.
Era momentul să schimbe şi noi am profitat de asta. Băieţii au jucat bine. Am avut şi puţină şansă. Alibec a fost 'cel mai în putere' acolo, s-a luptat bine de tot cu apărătorii islandezi. A protejat bine, a dat pase foarte bune, a intrat foarte bine şi Ianis contra unei echipe atât de disciplinate tactic. El a reuşit câteva pase excelente”, a spus Mircea Lucescu.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Mesajul lui Denis Alibec după ce a părăsit cantonamentul echipei naţionale
”Din cauza accidentării, am părăsit cantonamentul echipei naţionale. Le ţin pumnii băieţilor şi sunt sigur că pot obţine maximum de puncte din următoarele 2 meciuri. Hai, România”.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: echipa naţională-mircea lucescu-denis alibec