You are here:

Jucătorul Dustin Hogue, de la U BT Cluj, test pozitiv la Covid-19 înaintea plecării în SUA pentru a asista la naşterea copilului său

Jucătorul Dustin Hogue, de la U BT Cluj, test pozitiv la Covid-19 înaintea plecării în SUA pentru a asista la naşterea copilului său

Baschet

Comentarii

Baschetbalistul american Dustin Hogue, de la campioana U BT Cluj, a fost testat pozitiv cu Covid-19 chiar înaintea plecării acasă, unde urma să asiste la naşterea copilului său.

Clubul a anunţat marţi seară, menţionând că sportivul primise acordul pentru deplasarea în SUA, însă testul RT-PCR impus înaintea plecării a avut rezultat pozitiv.

Dustin Hogue va petrece următoarele zile în izolare şi nu este singurul testat pozitiv la Covid-19 în această perioadă. Antrenorul echipei clujene, Mihai Silvăşan, se află în izolare de câteva zile, iar joi ar urma să reintre în activitatea echipei.

”Dustin se simte bine şi va reveni în curând în angrenajul echipei. De asemenea, el a absentat de la ultimul meci desfăşurat în campionat, împotriva celor de la CSM Petrolul Ploieşti. Săptămâna trecută, sportivul s-a confruntat şi cu o enterocolită”, a menţionat U BT Cluj.

După alte două partide din Liga Naţională, programate în această săptămână cu Athletic Constanţa şi Steaua Bucureşti, U BT Cluj îşi va continua parcursul în faza a doua a grupelor Basketball Champions League, începând din 25 ianuarie.

Afla mai multe despre: dustin hogueu clujcovid-19 

viewscnt
Articole similare