Ionel Augustin (66 de ani), rămas la Dinamo pentru a pregăti echipa înaintea noului sezon, a anunţat că doi noi jucători urmează să sosească în Ştefan cel Mare. Este vorba despre un fotbalist de la FCSB şi un fost ”câine”.
Ajunsă în Liga 2, Dinamo urmează să îşi înceapă primul sezon din istoria în afara primului eşalon în săptămânile viitoare, în primul week-end din luna august.
Deşi urmează să debuteze în al doilea eşalon în scurt timp, situaţia de la club nu este mai puţin haotică decât în urmă cu o lună.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
”Câinii” încă nu au un antrenor principal, iar lotul este în continuare modest şi incomplet. Totuşi, suflarea alb-roşie ar putea avea o speranţă, după ce a fost anunţat că un nou investitor va veni la echipă.
Pe lângă lovitura din culise, formaţia din Ştefan cel Mare speră să dea şi două lovituri pe piaţa transferurilor, în forma a două noi veniri.
Ionel Augustin, antrenorul lui Dinamo în prezent, alături de Iulian Mihăescu, a dezvăluit că clubul este în discuţii avansate cu Ovidiu Horşia (21 de ani) şi Andrei Marc (29 de ani).
Dinamo, două lovituri pe piaţa transferurilor
Horşia este un jucător deţinut de FCSB, considerat o speranţă în alte vremuri, care urma să petreacă acest sezon împrumutat la fosta Unirea Constanţa, dar ar fi ales acum să facă pasul la Dinamo.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Marc este un fotbalist care a mai trecut prin Ştefan cel Mare în perioada februarie 2015 - august 2016, dar şi pe la FCSB, pentru doar o lună, în 2019.
Acesta a fost căpitanul Concordiei Chiajna în ultima stagiune, dar ar urma să semneze cu Dinamo, alături de Horşia, spune Augustin.
”Nu pot să zic că nu sunt mulţumit chiar dacă am pierdut. Puteam să câştigăm, am avut o bară, dar din păcate nu putem să ieşim din pasa asta proastă.
Mai aşteptăm jucători şi de luni o să mai vină doi fotbalişti la Săftica. Mai sunt câteva lucruri de discutat, dar sperăm să semneze.
Este vorba despre un fundaş central, Andrei Marc, care a mai fost la Dinamo, şi un mijlocaş, care poate juca pe mai mule posturi, Ovidiu Horşia”, a declarat Ionel Augustin pentru Fanatik.
- Citește și
- EXCLUSIV | Pe lângă Rapid, încă o echipă din Liga 1 îl vrea pe Louis Munteanu. Atacantul Fiorentinei are şi două oferte din Italia
- Cât a costat, de fapt, Rareş Ilie? Becali, declaraţie ciudată: ”Eu când vând ceva ce vă spun?”
- EXCLUSIV | 12 întrebări la care a răspuns David Popovici. Ce l-a rugat pe premierul Nicolae Ciucă şi ce materii îl atrag la şcoală
Afla mai multe despre: dinamo