Antrenorul german Julian Nagelsmann, demis recent de Bayern Munchen, nu va prelua conducerea tehnică a echipei engleze Tottenham Hotspur, anunţă ziarul german Bild.
Presa britanică a anunţat că Nagelsmann este unul dintre favoriţii la ocuparea postului rămas vacant la Tottenham după plecarea italianului Antonio Conte.
Cu toate acestea, Bild a precizat în ediţia sa de miercuri că o mutare în Anglia nu este o opţiune pentru Nagelsmann în acest moment. În schimb, tânărul antrenor german vrea să gestioneze cu mare atenţie prima sa concediere şi "cea mai dificilă etapă" a carierei sale de până acum.
"Vrea să înveţe lecţii din asta, înainte de a se îmbarca într-o nouă aventură", a scris Bild.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Conducătorii clubului Bayern Munchen au luat măsuri după înfrângerea suferită pe 19 martie în faţa formaţiei Bayer Leverkusen (1-2), în urma căreia bavarezii i-au cedat fotoliul de lider în Bundesliga rivalei Borussia Dortmund.
Bayern a avut evoluţii oscilante în actuala ediţie a campionatului intern, spre deosebire de Liga Campionilor, unde a câştigat toate meciurile de până acum.
După demiterea lui Nagesmann, Bayern Munchen l-a angajat pe germanul Thomas Tuchel, fostul antrenor al lui Chelsea Londra, cu care acesta a câştigat trofeul Champions League în 2021.
Tottenham Hotspur s-a despărţit de Antonio Conte, duminică seara, punând capăt "de comun acord" contractului antrenorului italian. Sosit în noiembrie 2021 la clubul londonez, Conte se afla într-o postură dificilă după eliminarea din optimile de finală ale Ligii Campionilor şi după ce şi-a criticat deschis jucătorii în urma remizei înregistrate pe terenul "lanternei roşii" Southampton (3-3), înaintea actualei pauze generate de meciurile echipelor naţionale.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: nagelsmann